Bunatati din pensiunile din Romania

"Cu bune și cu rele, România va fi pentru totdeauna în inima mea!" Despre turism, gastronomie și sănătate în bucate cu chef Dorina Burlacu, românca plecată de 30 de ani din România, care și-a găsit vocația în Italia, acolo unde a primit de două ori distincția ‘Cinci stele de aur ale gastronomiei italiene”. Dorina le recomandă italienilor ciorbele, micii, cozonacul, salata de vinete și mămăliga, dar mai ales sarmalele românești. Cu un master în nutriție culinară, Dorina Burlacu s-a dedicat mâncării sănătoase și gustoase și a conceput rețete tradiționale în acest sens.

Scutecele Domnului sunt niște turte cu umplutură simplă, așa cum se făcea mâncarea pe vremuri, cu ce era la îndemână și cu ce era prin ogradă. Rețeta de turte de Crăciun este tradițională. Scutecele Domnului au o semnificație religioasă foarte importantă pentru creștini. Scutecele Domnului se fac doar în postul Crăciunului și se mănâncă în Ajun. Se mai numesc scutecele lui Iisus sau pelincile Domnului. Se fac în Moldova și în sudul țării . Pentru ca acest dulce se mănâncă doar în post, rețeta este una de post și este foarte simplă. Umplutura este făcută cu nucă, zahăr și mirodenii și aluatul este unul de pâine nedospită. Sunt mai multe variante de umplutură, dar cele mai cunoscute sunt cele cu nucă și cu cânepă. Cele cu cânepă se numesc turte cu julfă și rețeta lor este foarte veche. În zilele noastre, cânepa a fost înlocuită cu nucă măcinată. Turtele se fac de obicei în săptămâna de dinaintea Crăciunului și se spune că este bine să stea cât mai mult, pentru a avea timp să se usuce foarte bine și să absoarbă și mai mult din siropul dulce și aromat.

Suntem bucuroşi că România este reprezentată în "Cartea de rețete Skål International" cu desertul tradițional "Tăbârcă" , ce poate fi savurat la " Satul Banului Guesthouse", Măgureni, Prahova. Felicitări întregii echipe "Satul Banului" pentru că știu să pună-n valoare gusturile și rețetele gastronomiei românești, inclusiv după rețete de odinioară. Vă invităm să savurați acest desert cât și alte preparate tentante la "Satul Banului GuestHouse", pe pitoreasca Vale a Proviței.

Platou aperitiv, de răcituri și bunătăţi de Aluniș: șuncă de casă murată în usturoi, babic de casă, cașcaval din lapte de vacă, telemea de capră, piftie, tobă, lebăr, salată de boeuf, mușchiuleţ de porc crud- uscat, afumat în beci, ouă umplute cu mousse de muștar, cașcavea, mousse de telemea de vacă cu verdeţuri în con de pâine de casă; legume asezonate.
Prepararea cărnii pe piatră asigură păstrarea nutrienților principali și păstrează gustul inconfundabil al unei fripturi preparată la temperatură constantă. Practic, nimic din savoarea cărnii de vită nu se pierde și, în același timp, se elimină surplusul de grăsime. Chef Dani Budai, la “Green Garden Resort” din Cicârlău, are grijă să prepare carnea de vită în așa fel aceasta să păstreze toate proprietățile și, în același timp, să surprindă prin aspect și prezentare.

Ajunși în Clisura Dunării, turiștii se pot bucura de un sejur relaxant în Eșelniţa la pensiunea “Steaua Dunării” – prima pensiune deschisă în zona Cazanelor Dunării și la recent inaugurata Vila “Casa 9”. Această nouă și elegantă structură este o continuare a poveștii de succes, practic o transmitere din generaţie în generaţie a pasiunii pentru turism în familia Oniga, unde Doru, Mariana și fiii, Cătălin si Madlene fac cinste acestor locuri.

Situată în localitatea Sălicea, la 13 km de municipiul Cluj-Napoca, pensiunea “La Mesteceni” cu o capacitate de 10 camere duble, este o soluţie optimă pentru turiştii care vor să se retragă într-un loc liniştit, să petreacă timp de calitate ori singuri, ori alături de cei dragi. Fostă câștigătoare a premiului “Margareta de Aur”, pensiunea “La Mesteceni” reprezintă visul, eforturile și rezultatele Ioanei Oprea, transformate în realitate.

Cu o tradiţie de ani de zile în gastronomie (premii naţionale şi internaţionale), turism rural şi organizarea festivalurilor tradiţionale, Attila Daragus îşi invită turiştii în Băile Balvanyos, comuna Turia . Aceştia se pot caza la una din cele trei structuri de cazare marca ANTREC Covasna: Complex Cetate, Vila Transilvania şi pensiunea Carpaţi.

La Pensiunea Cheile Oltețului din Polovragi am găsit ospitalitate, pasiune și implicare, adică, ingredientele necesare și suficiente pentru un loc perfect pentru orice turist. Asemenea cadru natural se putea asorta numai cu o masă pe măsură așa că am ales un preparat în perfectă armonie cu susurul Olteţului, păstrăv cu legume. De prepararea lui a avut grijă doamna Cristina, iar rezultatul a fost conform zicalei “mâncarea iese după sufletul omului”.