La Palatul Suțu, din centrul Capitalei, s-a deschis la sfârșitul anului trecut expoziția “Lumea satului în pictura românească”, care reunește câteva zeci de lucrări valoroase ale unor pictori români reprezentativi pentru această temă.

Despre această expoziție, care va fi deschisă până pe 20 august, am stat de vorbă cu doamna Elena Olaru, director adjunct Artă, Restaurare, Conservare, la Muzeul Municipiului București 

Lângă Theodor Aman se află Nicolae Grigorescu, cu “La Orății”, un vestit han unde se opreau carele acestea care transportau toate produsele recoltate de țărani.  

Acelea erau zile de sărbătoare. Știm că toamna, la strânsul recoltei sau după aceea, se făceau mari petreceri, iar oamenii se bucurau pentru că-și vindeau produsele și puteau să se bucure de tot ceea ce munciseră un an de zile. Toată lumea spune: "Grigorescu a pictat care"! Grigorescu a pictat această extraordinară senzație de sărbătoare, de aducere - să spunem - în prim-plan a muncii țăranului pe care el o valorifica, deci, sunt mai mult decât niște pitorești care cu boi. 

Următoarea lucrare, tot a lui Nicolae Grigorescu, “Întoarcerea de la târg”, reprezintă o coloană cu care de boi, care au transportat, probabil, produse recoltate și pe care le-au vândut.

Vedem țăranii care se bucură de munca lor, pentru că lumea țăranească însemna să te bucuri de ceea ce ai muncit tot anul. Noi am încercat, cumva, prin aceste lucrări din expoziție, să readucem atmosfera din lumea țărănească, de aceea și expoziția se numește "Lumea satului în pictura românească".

Apoi vedem mașinile moderne care au intrat în lumea satului, redate extraordinar de pictori, dar și celebrele portrete de țărănci purtând costume populare, costume care nu sunt neapărat de paradă, sunt și costume de muncă – vedeți că unele sunt mai simple, nu sunt atât de împodobite. Sunt și artiști, Verona sau Vermont, de exemplu, care au fost considerați un fel de urmași ai lui Nicolae Grigorescu. 

Nicolae Vermont, de exemplu, are o splendidă pictură, cu o țărancă și copiii ei, traversând o pădure și știm că e o temă preferată și de Grigorescu. Bine, o tratează puțin altfel, dar temele, până la urmă, sunt similare.

Pe de altă parte, mi s-a părut interesant să prezentăm și câteva secvențe din târgurile țărănești, din târgurile unde țăranii, de fapt, își vindeau produsele. Sava Henția are o lucrare foarte frumoasă pe această temă, iar în prim-plan este chiar o familie de țărani - ea poartă o splendidă fotă roșie, cămașă albă, sunt doi copii lângă ea, un țăran și în jurul lor sunt produsele pe care le-au realizat - este o imagine foarte frumoasă. Și chiar deasupra acestei lucrări este o adolescentă, o țărancă foarte frumos redată, cu codițele împletite .

As vrea sa remarc si un foarte frumos tablou al lui Arthur Verona, care reprezinta un botez la țară, un botez în care vedem o tânără care este foarte frumos îmbrăcată și are un voal, un fel de acoperământ de cap roșu. Țăranii sunt și ei îmbrăcați în haine de sărbătoare foarte frumos colorate.

Avem în expoziție și o lucrare de Ștefan Luchian, o casă țărănească superbă, care păstrează toată acea autenticitate, imagine, a caselor țărănești, iar sub ea este o lucrare a lui Constantin Artachino, în care vedem case din Dobrogea, care sunt puțin diferite ca arhitectură

Într-un colț al acestei săli, constatăm câtă importanță s-a dat și cat de mult s-au colecționat aceste lucrări care au teme din satul românesc. Și nu numai lucrări de pictură sau artă grafică, să spunem, care au temele respective, dar și obiecte țărănești.

Atelierele de artiști - pentru cei care au vizitat atelierele de artiști plastici - atât în perioada comunistă, dar și înainte, erau pline de obiecte populare, pentru că, știm, țăranii, la un moment dat, au renunțat la obiectele populare pe care le aveau în casă și le-au înlocuit cu ceva modern, dar artiștii, oamenii de cultură, foarte mulți dintre ei, le-au preluat.

Vedem o vitrină cu obiecte populare, care a aparținut Ligei Macovei, artist plastic . 

Știm că ea a fost ilustratoarea în special a lui Eminescu și a lui Tudor Arghezi, a poeziilor, dar avea, împreună cu soțul ei, o splendidă colecție de obiecte populare, pentru că, asa cum am spus, la un moment dat, țăranii și-au modernizat stilul de viață și o parte dintre obiectele tradiționale au ajuns, foarte interesant, la artiști, la oamenii care iubeau tradițiile populare. Este în vitrină și o trăistuță, care pare din zona satelor, dar de fapt este realizată chiar de Ligia Macovei, care s-a inspirat din arta popular. Și am vrut să marcăm în expoziție această pasiune a artiștilor pentru obiectele populare.

Alte două lucrări interesante, de Ștefan Popescu și Pan Ioanid, în care vedem niște țărani mâncând pe camp și - respectiv - o horă în sat. Referitor la prima lucrare, știm că se faceau acele mese la camp – soțiile aduceau de mâncare și se așezau cu toții într-un cerc, făceau o pauză din lucru și mâncau, ca să poată să lucreze în continuare . Sau, la Pan Ioanid, vedem horele, deci, tradiționala horă în sat, care de obicei era duminică, ori seara, când țăranii se bucurau și veneau cu cele mai frumoase costume. Și Theodor Aman a pictat hore țărănești, pentru că la horele țăranești mergeau, să spunem, și boierii din conacele de la țară, ca să se bucure și ei de spectacol și se bucurau împreună, alături de artiștii care veneau să cânte.

Sunt și sculpturi în expoziție…

Da, am adus și câteva sculpturi care reflectă tema expoziției, cum este această țărancă foarte frumos reprezentată care duce doi dovleci , o lucrare realizată de Ion Jalea, un nume important în sculptură.

Revenind la pictură, vedeți că și Octav Băncilă are expusă o lucrare despre munca la câmp, în care o femeie și un bărbat muncesc împreună . 

Cam acestea sunt lucrările din prima sală a expoziției. În sala a doua?

În a doua sală ne oprim la un alt artist, Ion Theodorescu-Sion, care reprezintă aproape idilic lumea satului. Vedeți aceste minunate femei, îmbrăcate în costume extraordinare, cu flori lângă ele, deci, foarte decorativ reprezentate, dar și foarte modern, dacă vă uitați la tușa din fundal, care este influențată de curentele acestea noi, moderne, din perioada interbelică.

Este un artist foarte erudit, un artist care a fost și luptător în Primul Război Mondial, a fost un unionist convins. El s-a născut la Brăila, dar familia provenea din Ardeal, a luptat în Dobrogea, a luptat lângă Iași si o foarte mare parte a lucrărilor sale sunt dedicate căutării specificului național în pictură. Aici vedeți o lucrare relativ mică, dar a construit lucrări foarte mari, monumentale, compoziții despre satul românesc, pentru că trebuie să ne gândim că această temă a fost importantă și înainte de Primul Război Mondial, când mișcările unioniste se dezvoltau, dar și după Primul Război Mondial, după ce s-a realizat Marea Unire, deci, artiștii nu aveau cum să nu simtă această emoție națională extraordinară și să nu o reproducă în picturile lor.

Din acest motiv, cel puțin până în deceniul patru al perioadei interbelice, lumea satului este prezentă aproape la toți marii artiști români. După aceea, ea va fi preluată în perioada comunistă sub alte forme și sub o deviză, să spunem, doctrinară, dar până la Cel de-al Doilea Război Mondial această fascinație pentru satul românesc s-a dezvoltat normal, firesc, adusă, să spunem, și de faptul că s-a descoperit această frumusețe mirifică a țesăturilor țărănești. Înca și Matisse începe să fie fascinat de țesăturile balcanice, de ceea ce se întâmplă în România, iar în deceniul patru pictează celebra ie românească. Deci, cumva, se dezvoltă pe o, să spunem, realitate istorică la români.

Avem expuse și câteva lucrări extraordinare ale lui Camil Ressu, iar cel puțin două dintre ele sunt capodopere și au apărut în manualele de școală, în care a fost reprezentată lumea satului. 

Iată o compozitie extraordinară, în care încearcă să sintetizeze muncile țărănești, deci, familia țărănească. Camil Ressu este un adept al realismului, deci, el nu idealizează foarte mult și are anumite forme care îi sunt specifice. Alături este o lucrare tragică, dar legată tot de oameni, este o înmormântare. Deci, el nu s-a ferit să prezinte tot ceea ce înseamnă lumea țărănească. Vedeți semnul crucii pe sicriu, preotul... Este o lucrare care a fost puțin expusă în perioada comunistă, pentru că te duce foarte mult cu gândul la Biserică.

Și dacă am avut un botez în prima sală, închidem ciclul vieții cu o înmormântare, ceea ce cumva este firesc…Până la urmă, satul românesc, indiferent că-l prezinți idilic sau realist, ori poate mai dur, el tot rămâne frumos, prin autenticitatea oamenilor și prin adevărul pe care îl putem desprinde din aceste compoziții. Pentru că se spune - și este și adevărat, că oamenii de la țară sunt mai autentici, deoarece sunt mai simpli, sunt mai profunzi, poate, sunt mai legați de lucrurile esențiale, pe care noi, la oraș, cumva, le pierdem.

Cumva, din perioada comunistă, ne-a rămas o reprezentare tipică, să spunem, realismului socialist și avem și în expoziție unele lucrări, iar altele sunt mult mai moderne, pentru că, după anii '50, când moare Stalin, arta românească se modernizează și ea, iese din acea doctrină foarte clară. Tema cu țăranii români rămane, dar unele lucrări sunt foarte, foarte modern realizate.

Avem și lucrări realizate de Țuculescu. 

Aici este, de exemplu, un peisaj dintr-un sat românesc, dar, vedeți, este de fapt o sinteză a tuturor elementelor de pe costumele populare, de pe țesături, iar el ne creează un peisaj, dar folosind toate elementele dintr-o țesătură populară. Aceste țesături populare conțineau niște semne ancestrale, venite din orientul preistoric, ca să nu zic istoric, deci, din acest orient autentic, din acea, să spunem, lume primordială, semen care au fost perpetuate foarte multă vreme - secole, milenii - în aceste țesături populare. Iar pictura aceasta preia toate elementele și face o extraordinară sinteză și pictura lui este foarte modernă, ai impresia că este abstract.

Vă mai pot semnala acest grupaj de două tablouri. 

Cel de jos este semnat de Aurel Băeșu și reprezintă două portrete de femei de la țară, foarte expresivă, iar pictura de sus – “Femei spălând” – este realizată de Rodica Maniu Mützner. Vedeți obiceiul de la țară de a spăla rufele la râu.

Mai sunt și alte picture în expoziția noastră, așa că învităm publicul să vină să ne viziteze.

Daniel Neguț

Rubrica susţinuta de Programul Catena pentru Artă -