Expozitia "Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane"

revista@vacantelatara.ro

Artistul Theodor Aman a fost un personaj complex - fiind și profesor, muzician, colecţionar, poet, sculptor, un vizionar pentru timpul său. Echipa Muzeului Theodor Aman s-a gândit să prezinte toate aceste aspecte ale personalităţii lui Aman prin intermediul obiectelor care au aparţinut familiei sale, obiecte aflate în depozitul muzeului și dezvăluite acum publicului în expoziţia temporară "Omul Aman – Înscrisuri, marafeturi și alte fasoane". Veţi fi surprinși să vedeţi minunatele poezii pe care i le-a scris soţiei sale Ana.

Expoziţia este deschisă la Muzeul Theodor Aman din București (str. C.A.Rosetti, nr. 8), în perioada 14 iunie 2024 – 30 mai 2025.

 

“Expoziţia oferă oportunitatea valorificării unui segment al patrimoniului, care, în cea mai mare parte, a stat mereu în depozite și avem speranţa că publicul va prezenta un mare interes pentru aceste aspecte la care nu a avut acces până acum. Dintre acestea amintim contractul de lucrări încheiat între Theodor Aman și antreprenorul german Franz Scheller privitor la ridicarea casei din str. Clemenței nr. 8, în care se evidențiază detaliile foarte clare și exacte ale cerințelor artistului, precum şi invitații la balurile organizate în casa Aman, liste ale invitaților, cărți de vizită folosite ca felicitări de sărbători, programul unei serate muzicale, măști de bal mascat și alte accesorii. De asemenea, expoziţia oferă acces la corespondenţa dintre profesorul Aman şi studenţii săi, dar prezintă şi diverse dovezi de admiraţie ale studenţilor faţă de profesorul lor. O coloratură aparte este adusă de prezenţa consistentă a colecţiei de obiecte orientale, piese arheologice, decoraţii, monede şi diverse obiecte care aduc până la noi parfumul secolului al XIX-lea şi încearcă să construiască un mic univers – universul Omului Aman.” (Greta Șuteu, istoric de artă, muzeograf la Muzeul Theodor Aman)

Text, foto: www.sensoarte.ro, comunicat de presa  Muzeul Theodor Aman.

Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

October 22, 2026
Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și 11 județe din țară vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului opțional „Stil de viață sănătos”, aprobat oficial și publicat în 2023 în Monitorul Oficial al României.
October 13, 2026
“Lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”, scria Mihai Eminescu. Vă invităm să vedeți lumina sacră din picturile artistei Anca Volcinschi, expuse la Galeria Romană. Această revelatoare expoziție, vorbește despre suflet și despre relația cu divinitatea. Expoziția de pictură “Reverberații sacre” este deschisă în perioada 29 septembrie – 13 octombrie 2026.
October 1, 2026
„Peisaje entropice – Ecologii vii”, expoziție itinerantă de pictură, grafică și sculptură, ajunge la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie. În cadrul Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, expoziția continuă itinerariul proiectului, după prezentările de la Focșani și Mogoșoaia.
September 21, 2026
Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botosani găzduiește in perioada 21.09.2026 – 05.10.2026 - expoziția de pictură „Poeme vizuale”, semnată de artistul Florin Prodan, un demers artistic în care culoarea, lumina și expresivitatea compoziției construiesc un univers plastic sensibil și evocator.
September 17, 2026
La împlinirea a 90 de ani de la înființare, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” își dovedește încă o dată contribuția la desemnarea celor mai importante elemente de patrimoniu cultural imaterial prin valoarea bunurilor culturale etalate în expoziția intitulată sugestiv România în memoria lumii. Patrimoniul Mondial UNESCO.
September 2, 2026
La Vila CATENA poate fi vizitată expoziția de artă modernă și contemporană AEROSOLI – o invitație la o adevărată cură pentru minte și suflet prin intermediul artei.
August 31, 2026
În perioada 10-11 septembrie 2026, Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Istorie-Arheologie și Memorialistică, alături de Institutul de Arheologie din Iași, organizează workshop-ul internațional intitulat „Fragmente din universul simbolic: luna, soarele, stelele și omul”. Evenimentul are loc sub egida ediției a XXXIV-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, fiind desfășurat în format hibrid, atât online, cât și fizic (la sediul temporar al Muzeului Județean Botoșani din Piața Revoluției, nr. 7, etaj 2, clădirea CEC).
August 31, 2026
Fundația Plan B, inițiată de Mihai Pop și Adrian Ghenie, deschide un nou spațiu de artă contemporană în Cluj-Napoca. Programul debutează cu expoziția „Inaugurare”, deschisă între 18 septembrie și 22 noiembrie 2026.
August 3, 2026
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare internaționale itinerante ”Brâncuși. Calea spre Lumină”. Acesta are loc pe data de 4 august, de la ora 19:00
July 29, 2026
„Rodica Maniu: Acuarela. Un tour de force în arta feminină modernă” este deschisă în Spaţiile Medievale de la Muzeul Național Cotroceni în perioada 29 iulie – 27 august. Expoziția aduce în prim-plan opera grafică a unei artiste active în prima jumătate a secolului XX pe scena de artă românească şi europeană. Vizitatorii vor avea ocazia, în cadrul tururilor ghidate dedicate, să afle despre afirmarea pictoriţei Rodica Maniu, formarea ei în Paris şi München, debutul expoziţional la Ateneul Român alături de pictorul Nicolae Vermont, prezenţa sa în Asociaţia „Femeile pictore şi sculptore” şi cum căsătoria ei cu un alt mare artist, pictorul Samuel Mützner, a însemnat în plan profesional cultivarea unor stiluri artistice proprii personalităţii fiecăruia. Stilul Rodicăi Maniu se distinge prin tuşe vibrante în tonuri discrete, prin transparenţe subtile şi modelări cromatice.
Mai multe articole