Andreea Marin – iubitoare de tradiţii și vacanţe-n natură

revista@vacantelatara.ro

Ce înseamnă pentru dvs. vacanţele la ţară, tradiţiile și lumea rurală? Ce amintiri vă trezește o vacanţă la ţară?

Întreaga copilărie am tânjit după vacantele de care auzeam doar din povestirile prietenilor de vârsta mea, pentru că bunicii mei se mutaseră la oraș să fie aproape de părinții mei. Copiii ce-mi erau colegi abia așteptau verile cu tălpile goale petrecute pe ulițele satului bunicilor, eu nu aveam parte de așa ceva. Eram copilul crescut la bloc, fără gradină, aveam o copilărie diferită și în același timp iubeam natura, plantele, animalele. Așa că la maturitate mi-am împlinit un vis, și nu doar pentru mine, ci și pentru copilul meu: acela de a locui departe de miezul marelui oraș, fără zgomotul străzilor aproape, într-o casă pe pământ, cum se spune, cu gradina care ne hrănește sănătos și în care ne bucurăm de animalele noastre pe care le iubim tare mult. 

Iar în drumul spre munte, am construit și o casă de lemn. la țară, drumul nici nu era asfaltat până acolo pe vremea când am clădit-o, acum 20 de ani. Așadar, vacanta mai frumoasă decât în cuibul nostru, credeți-mă, nu există, e cel mai odihnitor loc de pe pământ, în inima naturii, înconjuraţi de liniște, de verde și senin. Apusurile și răsăriturile acolo sunt minunate. Mă simt ca în povestirile lui Creangă acolo și nicăieri nu mă relaxez mai bine decât la casa de la ţară. Nu e o casă de lux, dar are tot confortul necesar și esteo plăcere să simţi tocmai această simplitate benefică. 

Cum se derula o zi din perioada copilăriei? Aţi avut înclinaţii spre meșteșuguri sau activităţi similare? Violeta este atrasă de tradiţii, de datini; este preocupată de protejarea naturii?

Copilăria mea a fost la Roman, în Ţinutul Neamțului, iar eu eram un fel de Nică din Humulești; Recunosc, neastâmpărată, curioasă din cale afară, energică și pusă pe șotii. Îmi plăcea lucrul manual, dar astăzi iubesc grădinăritul, timpul petrecut printre plantele mele aromatice, pomii fructiferi, legumele și florile. Violeta este cea care a plantat, de pildă, cireșul și visinul; Erau cât două crengi mici, ea avea câțiva anișori. Acum sunt pomi roditori, înalți și frumoși, iar fiica mea e domnișoara ce a trecut de 14 ani... 

Dacă ar fi să definiţi etape ale vieţii prin prisma bunătăţilor gastronomice, ce exemple ne-aţi da? Ce specialităţi pregătiţi de sărbători ? 

Iubim tradițiile și sărbătorile precum Paștele sau Crăciunul - sunt pentru noi minunate acasă. Decorăm totul cu drag, pregătim bunătățile tradiționale, gustam din toate, nu ţinem diete de sărbători, ne bucuram de viață și de tovărășia celor dragi. Preferatele mele sunt plăcintele poale-n brâu. 

Sunt destinaţii care v-au impresionat, mai aproape de sufletul dvs. și de ce? 

În România, iubesc, mai ales, muntele. În Croaţia am găsit Parcul Național Plitvice, obiectiv UNESCO, o minune a naturii, pur și simplu, cu cascade care țâșnesc din munte și peisaje de poveste, lacuri cristaline, pădure de basm, locații agroturistice de cazare de unde nu mai vrei sa pleci. 

Unde v-ar plăcea să petreceţi o vacanţă în România și nu aţi ajuns deocamdată?

În Maramureș, e un vis pe care abia aștept sa îl împlinesc. 

Ce experienţe aţi avut în vacanţele petrecute în afara României? V-au surprins locuri /activităţi anume în mod deosebit? Ar putea fi exemple pentru România? 

În afară de exemplul Croației, îmi plac Austria și Elveția în acest sens. Germania nu este deloc mai prejos. Franța are, de asemenea, minunățiile ei, iar Italia cu zona Toscanei este o bucurie - natura, cazarea, mâncărurile tradiționale, toate te îmbie să revii. 

Ce v-ar plăcea să citiţi în revista noastră și dacă puteţi transmite un mesaj cititorilor noștri? 

Cred că revista vine deja în întâmpinarea cititorului cu informații complete; Rămâneți pe acest drum, căci este nevoie de o astfel de publicație. Va doresc și vouă și cititorilor voștri, sănătate, că-i mai bună decât toate… și dor de călătorie! Așa se nasc amintirile de neuitat, străbătând lumea în lung și-n lat!

Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

October 22, 2026
Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și 11 județe din țară vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului opțional „Stil de viață sănătos”, aprobat oficial și publicat în 2023 în Monitorul Oficial al României.
October 13, 2026
“Lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”, scria Mihai Eminescu. Vă invităm să vedeți lumina sacră din picturile artistei Anca Volcinschi, expuse la Galeria Romană. Această revelatoare expoziție, vorbește despre suflet și despre relația cu divinitatea. Expoziția de pictură “Reverberații sacre” este deschisă în perioada 29 septembrie – 13 octombrie 2026.
October 1, 2026
„Peisaje entropice – Ecologii vii”, expoziție itinerantă de pictură, grafică și sculptură, ajunge la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie. În cadrul Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, expoziția continuă itinerariul proiectului, după prezentările de la Focșani și Mogoșoaia.
September 21, 2026
Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botosani găzduiește in perioada 21.09.2026 – 05.10.2026 - expoziția de pictură „Poeme vizuale”, semnată de artistul Florin Prodan, un demers artistic în care culoarea, lumina și expresivitatea compoziției construiesc un univers plastic sensibil și evocator.
September 17, 2026
La împlinirea a 90 de ani de la înființare, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” își dovedește încă o dată contribuția la desemnarea celor mai importante elemente de patrimoniu cultural imaterial prin valoarea bunurilor culturale etalate în expoziția intitulată sugestiv România în memoria lumii. Patrimoniul Mondial UNESCO.
September 2, 2026
La Vila CATENA poate fi vizitată expoziția de artă modernă și contemporană AEROSOLI – o invitație la o adevărată cură pentru minte și suflet prin intermediul artei.
August 31, 2026
În perioada 10-11 septembrie 2026, Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Istorie-Arheologie și Memorialistică, alături de Institutul de Arheologie din Iași, organizează workshop-ul internațional intitulat „Fragmente din universul simbolic: luna, soarele, stelele și omul”. Evenimentul are loc sub egida ediției a XXXIV-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, fiind desfășurat în format hibrid, atât online, cât și fizic (la sediul temporar al Muzeului Județean Botoșani din Piața Revoluției, nr. 7, etaj 2, clădirea CEC).
August 31, 2026
Fundația Plan B, inițiată de Mihai Pop și Adrian Ghenie, deschide un nou spațiu de artă contemporană în Cluj-Napoca. Programul debutează cu expoziția „Inaugurare”, deschisă între 18 septembrie și 22 noiembrie 2026.
August 3, 2026
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare internaționale itinerante ”Brâncuși. Calea spre Lumină”. Acesta are loc pe data de 4 august, de la ora 19:00
July 29, 2026
„Rodica Maniu: Acuarela. Un tour de force în arta feminină modernă” este deschisă în Spaţiile Medievale de la Muzeul Național Cotroceni în perioada 29 iulie – 27 august. Expoziția aduce în prim-plan opera grafică a unei artiste active în prima jumătate a secolului XX pe scena de artă românească şi europeană. Vizitatorii vor avea ocazia, în cadrul tururilor ghidate dedicate, să afle despre afirmarea pictoriţei Rodica Maniu, formarea ei în Paris şi München, debutul expoziţional la Ateneul Român alături de pictorul Nicolae Vermont, prezenţa sa în Asociaţia „Femeile pictore şi sculptore” şi cum căsătoria ei cu un alt mare artist, pictorul Samuel Mützner, a însemnat în plan profesional cultivarea unor stiluri artistice proprii personalităţii fiecăruia. Stilul Rodicăi Maniu se distinge prin tuşe vibrante în tonuri discrete, prin transparenţe subtile şi modelări cromatice.
Mai multe articole