Gala anuală a premiilor Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor de Turism din România (AJTR) – preşedinte, Mihai Ogrinji – desfăşurată în Vâlcea, la Drăgăşani, ne-a ocazionat o (re)descoperire a respectivelor meleaguri. Astfel, între altele, am vizitat, cu pioşenie, mănăstirile brâncoveneşti Mamu Lungeşti (pictor, Pârvu Mutu) – stareţă, maica Pavelina Ioniţă – şi Brâncoveni – aceasta din urmă în apropiere, în judeţul Olt, în perimetrul aceleiaşi localităţi regăsindu-se şi fragmentele de zid ale caselor domneşti în care s-au născut Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu; catedrala din Drăgăşani (construcţie 1930-1936); „expoziţia documentară Gib. I. Mihăescu”, găzduită într-o cameră a casei prozatorului drăgăşenean, acum aflată în proprietatea unei nepoate, dna Daciana Floroiu – absolventă a Academiei de Studii Economice din Bucureşti – care înţelege perfect importanţa cultivării memoriei bunicului său.

Din 2019, vinificaţia – acum, de pe 30 ha de viţă de vie, toate replantate – este continuată de către fiul Valentin Iordache, un tânăr competent şi entuziast. A reuşit să modernizeze şi să optimizeze operaţiunile, astfel că formaţia de lucru cvasipermanentă pe care o are în jurul său ar fi alcătuită cam din cinci oameni (el şi încă doi pe tractor, doi la legat, aceiaşi la cramă, toţi cinci în campania de tăiere), doar culesul presupunând o participare mai numeroasă. Cultivă opt soiuri, în primul rând Crâmpoşie aromată şi selecţionată, precum şi Sauvignon Blanc. Crâmpoşia este un soi autohton, unul dintre puţinele care ar fi supravieţuit de pe vremea dacilor. Altfel, pretenţia este şi a unor „reţete vechi de pe vremea dacilor”, conducând la un vin cu „însuşiri ce te duc cu gândul la Braghina, fata lui Burebista – simbolul femeii în Dacia”!? Apropo, din Păstorel Teodoreanu: Cercetând sticluţe vechi şi azi, şi ieri,/ Am dat de Crâmpoşie-ntr-o sticluţă./ Ce-i Crâmpoşia? E o ţărăncuţă,/ Dar care place foarte la boieri. 

Momentul recoltării se stabileşte pe o bază cât se poate de exactă, în funcţie de determinările de zahăr din bob, strugurele fiind desprins cu foarfeca, în lădiţe, cu grijă; la casa Iordache, producţia la hectar variază între câteva tone la Crâmpoşie, pentru un vin cu denumirea de origine controlată, şi 10-12 t, pentru vinurile vărsate. La cramă, sunt îndepărtaţi ciorchinii, este spart bobul, iar după ceva timp se realizează presarea. Se adaugă doar drojdii de fermentare, enzime de limpezire şi sulfaţi. Fermentarea se produce la o temperatură de minimum 15ºC, iar după finalizarea acesteia, după 25 de zile, se procedează la tragerea de pe drojdie. Distribuţia, deocamdată aproape exclusiv în judeţele Olteniei.

Casa Iordache oferă şi spaţii de cazare (22 de camere). Surpriza este însă sala de degustare, aici fiind etalată colecţia numismatică a regretatului Gheorghe Iordache – „Istoria leului românesc, de la talerul olandez până în zilele noastre” (mai mult sau mai puţin originală), precum şi bancnote şi monede străine –, dar şi lucrările de pictură ale soţiei, Aurelia, piese de mobilier şi nu numai. Tot dna Aurelia Iordache este deţinătoarea unei colecţii de 120 de costume populare, 30 dintre modele fiind expuse, pe suporturi (manechine), într-o încăpere situată în legătură directă cu sala de degustare. Ca să concluzionăm asupra vizitei la casa Iordache, un real exerciţiu de cultură!   

Înapoi în „oraşul dintre vii”. În centrul Drăgăşanilor, la intersecţia străzilor Tudor Vladimirescu şi Gib Mihăescu, se află Muzeul Viei şi Vinului. Clădirea, în stil neoromânesc (neobrâncovenesc), singura cu ceas din oraş – acum, monument istoric – datează din primele decenii ale secolului al XX-lea, iar din 1974 a găzduit un muzeu mixt. Dintre cele opt încăperi, încă de pe atunci două compuneau secţia viticolă. O contribuţie importantă în alcătuirea colecţiilor, uitată (cum nu de puţine ori se întâmplă), ar fi avut Ion C. Vasile, avocat, fost deţinut politic, pasionat de istoria locală, nimeni altul decât tatăl profesorului Radu Vasile – acesta din urmă născut la Sibiu, cu studiile generale absolvite la Drăgăşani, fiind prim-ministru al României în anii 1998-1999. În 1983, cu sprijinul directorului Muzeului Judeţean Vâlcea, istoricul Sergiu Purece – cu alură de baschetbalist – expoziţia viticolă a fost extinsă, în continuare instituţia făcându-se cunoscută sub numele de Muzeul Viei şi Vinului. Este adevărat că au fost preluate şi exponatele păstrate până atunci la Staţiunea de Cercetări Viti-vinicole din localitate. Nicolae Ceauşescu personal ar fi aprobat proiectul, atunci fiind primul muzeu de acest gen din ţară şi al treilea din lume! 

Încă de la începuturi, din 1983, în calitate de custode, îl „păstoreşte” dna Maria Ancuţa – care ne apare ca o persoană romantică, dispusă să relateze câte-n lună şi-n stele despre viţa şi vinul de Drăgăşani. Clădirea muzeului a fost retrocedată şi, în cele din urmă, cumpărată şi reabilitată de către autorităţile locale – primar, Costinel Stoica – în felul acesta instituţia – cândva pusă în pericol – fiind perfect asigurată. Totuşi, muzeul este subordonat administrativ consiliului local, ceea ce îi îngrădeşte din anvergură. Unele dintre exponate (arheologie, atestarea documentară a localităţii, etnografie) par să fie reminiscenţe ale vechiului muzeu mixt. Oricât ar vrea, credem că posibilităţile actualului custode sunt limitate. Mai mult decât un obiectiv pe agenda de lucru a autorităţilor locale, muzeul este o reprezentare a tradiţiilor comunităţii de podgoreni. În acest sens, caselor de vinuri din regiune li s-ar putea atribui câte o vitrină, cu invitaţia de a contribui cu propriile lor exponate – dintre acelea care, în mod obişnuit, sunt prezente în amenajarea punctelor (săli de degustare etc.) care presupun prezenţa vizitatorilor – mărturii ale bunelor tradiţii, astfel încât muzeul să devină şi un instrument, al fiecăreia în parte, de a se face mai cunoscută. (Cartea poştală alb-negru alăturată, cu o imagine a „rampei de vinuri Drăgăşani”, este din colecţia personală.) Un muzeu al viei şi vinului cu o mai bună vizibilitate – concepţie, structurare, social media – este cel de la Hârlău, din jud. Iaşi, care face parte din Complexul Muzeal Naţional „Moldova” şi, administrativ, este subordonat Ministerului Culturii. În ţară, muzee propriu-zise ale viei şi vinului mai sunt la Ghioroc (Miniş) şi, mai nou, din 2024, la Focşani. Iniţierea unei minime reţele a acestora, măcar în ideea de a se promova reciproc, le-ar putea face bine tuturor. În orice caz, muzeul drăgăşenean nu trebuie ocolit de către turişti. 

La Drăgăşani, cele mai vechi documente din muzeu datează de la Mircea cel Bătrân. Între altele, reţinem şi medaliile cu care a fost onorat, la Paris, Iordache N. Ionescu, cel care ţinea restaurantul „La trei frunze de viţă” de pe str. Covaci din Bucureşti, locul unde ar fi fost „inventaţi” şi mititeii. Apropo, între patronimul vechii familii de podgoreni Iordache din Drăgăşani şi numele de botez al cârciumarului de pe str. Covaci de odinioară evident că nu este nicio legătură. În afara interesului comun pentru... frunzele de viţă. Coincidenţa mai face ca Iordache N. Ionescu să fi preluat şi relansat afacerea de pe Covaci prin 1880, exact anul în care ar fi fost fondată, la Drăgăşani, casa de vinuri Iordache.

La Drăgăşani, pentru cazare şi masă, noi am fost primiţi, foarte bine, la Kilometrulzero – hotel şi, respectiv, motel – de către familia Eugeniu şi Gabriela Diaconescu.

P.S.: Între premianţii galei de la Drăgăşani, dna Aurelia Iordache – Premiul „Tezaur”, dl Eugeniu Diaconescu – Premiul de Excelenţă, dl Costinel Stoica – Premiul „Prin noi înşine”. Felicitări!

                                                                                                       Text: prof. Nicolae LUPU

                                                                           Foto: în colaborare cu Constantin DINA