Toamna în satele din Pietra Craiului – Șirnea, Dâmbovicioara, Ciocanu

revista@vacantelatara.ro

În lunile de toamnă observăm o tendinţă în creștere a turiștilor care aleg o destinaţie și din punct de vedere al peisagisticii specifice. În ultimii ani, satele de la poalele Pietrei Craiului (Șirnea, Fundata, Măgura, Peștera, Ciocanu, Dâmbovicioara,) farmecă vizitatorii oferind o sumedenie de posibilităţi de petrecere a vacanţelor: pensiuni turistice și agroturistice, cazări neconvenţionale și de tip glamping, cabane montane, drumeţii de o zi etc.

Vă prezentăm și noi o astfel de drumeţie pitorească datorită cromaticii pădurii și peisajului montan, cărările Parcului Naţional “Piatra Craiului”, în judeţele Brașov (Șirnea-Fundata) și Argeș (Dâmbovicioara, Ciocanu). Este vorba de un circuit Șirnea – Dâmbovicioara – Ciocanu, având ca obiective intermediare: zona Curmătura Groapelor, Cheile Brusturetului, Cabana Brusturet, satul Ciocanu și Șirnea. Traseul cu o durată de 4h ½ min are o dificultate ușoară spre medie, fiind accesibil tuturor categoriilor de turiști cu echipament montan adecvat. Traseul ce pornește din Șirnea până-n Curmătura Groapelor este marcat cu triunghi roșu, urmând apoi crucea galbenă până la Cabana Brusturet, apoi dungă galbenă până în localitatea Ciocanu, respectiv Șirnea.

În Parcul Naţional Piatra Craiului drumeţii au la dispoziţie 42 de trasee turistice să descoepere sălbăticia şi peisajele pitoreşti, cât şi tradiţiile şi comunităţile locale. Creasta Pietrei Craiului se remarcă drept cea mai înaltă şi cea mai lungă creastă de calcar din ţară (25 km), având înălţimea maximă în vârful La Om (Piscul Baciului) – 2328 m.

Plecând din Șirnea (1250m), vom părăsi drumul auto cotind spre stânga, în urcare ușoară, pe uliţele bătătorite de ani. Ne vom orienta după marcajul turistic – triunghi roșu -. Adesea, privirea ne va fi furată de peisajul agropastoral, cu case risipite pe dealuri şi coaste de munte, cu fâneţe cu căpiţe printre care oile, vacile şi caii pasc în tihnă. Semeaţă, în urma noastră, creasta Bucegilor ni se înfăţișează în toată splendoarea. Din loc în loc mai găsim și gospodării tradiţionale cu case cu tindă, construite din bârne orizontale de lemn cioplite cu barda cu două sau patru feţe, cu zidărie de piatră la temelie şi cu acoperişuri cu şindrilă, din ce în ce mai rară, din păcate. Încă din vremurile străvechi, în aceste zone sătenii s-au ocupat cu creşterea animalelor, păstoritul şi prelucrarea lemnului.

Înainte de a ajunge în partea superioară a punctului “Curmătura Groapelor” – 1389 m, unde vom întâlni panoul informativ și săgeţi indicatoare, vom admira zările care se deschid, oferind perspective spectaculoase către întreaga localitate Șirnea și creasta Bucegilor. Vom continua în coborâre ușoară prin pădure până la o intersecţie de drumuri. Spre Cabana Brusturet, poteca se orientează spre stânga, urmărind noul marcaj bandă galbenă. Continuăm pe vechiul drum forestier, aproximativ 45 minute, și ne vom lăsa furaţi de spectacolul în calcare și stânci ce ne va conduce spre Cheile Brusturetului și cabana Brusturet. 

Pentru a ajunge înapoi în Șirnea, vom continua în urcare ușoară spre Satul Ciocanu, prin păduri și pajiști ce oferă un spectacol aparte mai ales în lunile de toamnă. Vom continua pe marcaj bandă galbenă până la primele gospodării tradiţionale din satul Ciocanul, comuna Dâmbovicioara. Dupa aproximativ 1 h intersectăm drumul auto ce coboară până în centrul localităţii Șirnea, această bucată de traseu fiind comuna cu traseul ecoturistic tematic “Hoinăreală prin Șirnea” marcat cu omuleţ albastru. 

În Șirnea vă recomandăm să vizitaţi Muzeul Etnografic “Nicolae Frunteș”, un loc impresionant dedicat tradiţiei și istoriei acestor locuri, Legendei Branului dar și o secţie dedicată sportului olimpic. 

Masivul Piatra Craiului a devenit Rezervaţie Naturală începând cu data de 28 Martie 1938. Titulatura de „Parc Naţional” a fost primită în anul 1990, acesta întinzându-se pe o suprafaţă de 14766 ha în judeţele Braşov şi Argeş. Buna adminsitrare a rezervaţiei, conservarea biodiversităţii şi amenajările ecoturistice au făcut ca în anul 2005, Administraţia Parcului Naţional Piatra Craiului să primească Diploma Europeană a Consiliului Europei pentru Arii Protejate.


Fotografii, Text: Cristian Catana

Vă invităm să descoperiţi frumusetea drumeţiilor prin Piatra Craiului, cât și alte excursii și circuite tematice cu agenţia de turism “Scorilo Travel Vacanţe”. www.scorilotravelvacante.ro

Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

October 29, 2026
Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „Gheorghe Coman” și-a încheiat cea de-a VII-a ediție, lăsând Ploieștiului trei noi opere de artă și promisiunea unui patrimoniu cultural tot mai valoros. Desfășurată în perioada 20 septembrie – 18 octombrie 2026, în Parcul Municipal Vest, manifestarea a reunit artiști consacrați și oameni pasionați de cultură, continuând un proiect inițiat, încă din 2018, de Asociația Culturală 24 PH ARTE Ploiești . Pornită în Anul Centenarului Marii Uniri, inițiativa are la bază un principiu care îi definește întreaga misiune: „Nu există patriotism fără patrimoniu”. Ediția din acest an capătă o semnificație aparte în contextul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne și unul dintre cei mai mari ambasadori ai culturii române în lume.
October 22, 2026
Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și 11 județe din țară vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului opțional „Stil de viață sănătos”, aprobat oficial și publicat în 2023 în Monitorul Oficial al României.
October 13, 2026
“Lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”, scria Mihai Eminescu. Vă invităm să vedeți lumina sacră din picturile artistei Anca Volcinschi, expuse la Galeria Romană. Această revelatoare expoziție, vorbește despre suflet și despre relația cu divinitatea. Expoziția de pictură “Reverberații sacre” este deschisă în perioada 29 septembrie – 13 octombrie 2026.
October 1, 2026
„Peisaje entropice – Ecologii vii”, expoziție itinerantă de pictură, grafică și sculptură, ajunge la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie. În cadrul Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, expoziția continuă itinerariul proiectului, după prezentările de la Focșani și Mogoșoaia.
September 21, 2026
Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botosani găzduiește in perioada 21.09.2026 – 05.10.2026 - expoziția de pictură „Poeme vizuale”, semnată de artistul Florin Prodan, un demers artistic în care culoarea, lumina și expresivitatea compoziției construiesc un univers plastic sensibil și evocator.
September 17, 2026
La împlinirea a 90 de ani de la înființare, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” își dovedește încă o dată contribuția la desemnarea celor mai importante elemente de patrimoniu cultural imaterial prin valoarea bunurilor culturale etalate în expoziția intitulată sugestiv România în memoria lumii. Patrimoniul Mondial UNESCO.
September 2, 2026
La Vila CATENA poate fi vizitată expoziția de artă modernă și contemporană AEROSOLI – o invitație la o adevărată cură pentru minte și suflet prin intermediul artei.
August 31, 2026
În perioada 10-11 septembrie 2026, Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Istorie-Arheologie și Memorialistică, alături de Institutul de Arheologie din Iași, organizează workshop-ul internațional intitulat „Fragmente din universul simbolic: luna, soarele, stelele și omul”. Evenimentul are loc sub egida ediției a XXXIV-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, fiind desfășurat în format hibrid, atât online, cât și fizic (la sediul temporar al Muzeului Județean Botoșani din Piața Revoluției, nr. 7, etaj 2, clădirea CEC).
August 31, 2026
Fundația Plan B, inițiată de Mihai Pop și Adrian Ghenie, deschide un nou spațiu de artă contemporană în Cluj-Napoca. Programul debutează cu expoziția „Inaugurare”, deschisă între 18 septembrie și 22 noiembrie 2026.
August 3, 2026
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare internaționale itinerante ”Brâncuși. Calea spre Lumină”. Acesta are loc pe data de 4 august, de la ora 19:00
Mai multe articole