Tihnă, credință și natură la Mănăstirea Agapia
Printre dealuri și păduri, în sufletul tradițional al Ținutului Neamțului, călătorul poate face un popas de suflet pentru tihnă, credință și liniște la Mănăstirea Agapia, așezământ monahal ce poartă hramul “Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”, sărbătorit în data de 8 noiembrie.
Un detaliu aparte despre Mănăstirea Agapia este felul în care acest așezământ este organizat. Apropiindu-ne de Mănăstire, în dreapta ori în stânga noastră, vom admira casele vopsite în alb și verde, cât și curțile atent îngrijite și pline de flori, unde trăiesc măicuțele. Practic, vom păși printr-un veritabil sat monahal unde viețuiesc în tihnă peste 450 de măicuțe, făcând din Agapia locul cu cea mai mare comunitate de acest fel din România.
Istoria Mănăstirii Agapia începe în secolul al XIV-lea, în vremea când călugărul Agapie a plecat de la Mănăstirea Neamț și s-a retras în sihăstrăie. Astfel a pus bazele unui mic schit de lemn, la aproximativ la 2 km de construcția actuală. Schitul s-a numit inițial Agapia din Deal sau Agapia Veche. Numele „Agapia” vine din grecescul “agapis”, care înseamnă „dragoste creștină”.
Forma pe care o vedem astăzi a fost conturată mai târziu, între anii 1642–1644, când domnitorul Vasile Lupu a sprijinit construirea unei biserici din piatră. De-a lungul timpului, așezământul s-a dezvoltat, iar Agapia a devenit o mănăstire de maici, una dintre cele mai mari din România.
În data de12 septembrie 1647 a avut loc slujba de sfinţire a Mănăstirii Agapia. Aceasta a fost ținută de către Mitropolitul Varlaam Motoc, alături de un sobor de preoţi şi călugări din zonă, în prezenţa domnitorului Vasile Lupu cât și a celor mai de seamă boieri din Moldova.
Un moment esențial din istoria mănăstirii are loc în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, când interiorul bisericii este pictat de Nicolae Grigorescu, pe atunci un tânăr artist în vârsă de 20 de ani, aflat la început de drum. Pictura a durat aproximativ 3 ani (1858-1861), perioadă în care Mănăstirea Agapia a mai fost înzestrată și cu mobilier autentic lucrat în Viena și Paris.
Pictura de la Agapia este unică în lumea ortodoxă: sfinții au chipuri calde, foarte aproape de înfățișări firești omenești. Se spune că tânărul Grigorescu s-a inspirat chiar din “modele vii”, reale – pelerinii ce vizitau locașul. În picture sa, Nicolae Grigorescu a îmbinat tradiția bizantină cu influențe occidentale.
În incinta Mănăstirii Agapia vom descoperi și o impresionantă colecţie muzeală de artă religioasă şi medievală, cât şi o bibliotecă ce cuprinde cărţi şi manuscrise vechi.
Casa Memorială Alexandru Vlahuță – o oprire culturală
La doar câțiva pași de mănăstire, aparținând de satul Agapia, se află Casa Memorială Alexandru Vlahuță, un loc înconjurat de natură, liniște și plin de farmec. Aici a locuit și a scris o parte importantă din opera sa Alexandru Vlahuță care a fost profund îndrăgostit de peisajul și spiritul Moldovei.
Istoria casei tradiționale începe în anul 1880 când sora lui Alexandru Vlahută, Elisabeta Străjescu (1850-1925), a rămas văduvă și s-a călugărit la Mănăstirea Agapia. Aici a ridicat actuala căsuță cu cerdac unde scriitorul Alexandru Vlahuță venea destul de des, se odihnea sau scria, mai ales primăvara și vara. Mai mult decât atât, iubind tihna acestor locuri, Alexandru Vlahuță își invita în vacanță și prietenii, unul dintre ei fiind chiar Nicolae Grigorescu.
Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec
