Recomandări literare şi istorice – “ Întâia vizită în Transilvania a regelui Ferdinand şi a reginei Maria” şi “Suferinţele bisericuţei de la Bran a Reginei Maria” de Emil Stoian şi Sebastian Măluşelu

revista@vacantelatara.ro
catena-blog

“Întâia vizită în Transilvania a regelui Ferdinand şi a reginei Maria” – de Emil Stoian şi Sebastian Măluşelu – editura Marist

Pasionaţii de istorie şi nu numai vor descoperi în paginile cărţii o descriere în amănunt din cadrul vizitei celor doi iubiţi conducători în zona transilvană, chiar în timpul Războiului Româno-Ungar (1919). Conţinutul cărţii este cu atât mai captivant cu cât este însoţit de peste 200 de fotografii de epocă, alături de fragmente din jurnalul Reginei Maria, cât şi de relatări din presa vremii.
Precizăm că nu am avut intenţia de a face o prezentare exhaustivă a acestei vizite şi pentru a susţine acest lucru ne limităm să amintim însemnările pline de realism făcute atunci de Regina Maria: “Generaţiile viitoare vor vorbi despre această călătorie ca de un turneu triumfal…” (Cuvânt înainte - "Întâia vizită în Transilvania a regelui Ferdinand şi a reginei Maria")

“Suferinţele bisericuţei de la Bran a Reginei Maria” – de Emil Stoian şi Sebastian Măluşelu – editura Marist

O invitaţie de a descoperi aspecte din viaţa şi drumurile Reginei Maria, aleasa sa educaţie religioasă cât şi poveşti din Branul atât de  mult iubit. Vom citi despre popasul de suflet făcut la Bisericuţa de lemn descoperită în satul Luieriu din Mureş, apoi strămutată în vara anului 1932 la poalele Castelului Bran, pe malul pârului Turcu. Cu trecerea anilor au urmat o serie de frământări şi încercări descrise-n amănunt de autori şi însoţite de fotografii originale foarte grăitoare.



Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

April 29, 2026
RAD ART FAIR 2026 continuă cu cea de-a patra ediție desfășurată la Caro Hotel Bucharest - ca o platformă colaborativă dedicată consolidării scenei de artă contemporană din România și creșterii vizibilității artiștilor și galeriilor locale într-un context international. Evenimentul se desfășoară în perioada 23 – 26 Aprilie 2026.
April 29, 2026
Galeria Romană vestește primăvara prin minunatele opere de artă din expoziția „Sărbătoarea florilor" . Având în centru artiștii Grupului Prolog, această expoziție este ca un câmp încântător unde vibrează diferite culori. Expoziția de pictură și sculptură „Sărbătoarea florilor" este deschisă la Galeria Romană (Bd. Lascăr Catargiu nr. 1, București) în perioada 25 martie – 2 mai 2026.
April 2, 2026
Începând din anul 2004, Ziua Națională a Turismului Rural este sărbătorită în Duminica Floriilor. Iată cum după 22 de ani această zi este marcată în zone prielnice turismului rural și agroturismului, unind proprietari de pensiuni, meșteri populari, ansambluri folclorice, autorități locale, profesioniști din turism cât și turiști… pentru a sărbători ospitalitatea și autenticitatea locală.
April 2, 2026
Prier vine de la primăvară, deoarece în această lună primăvara şi-a intrat pe deplin în drepturi. În această lună se continuă semănăturile de primăvară, se închid țarinele pentru pășunatul devălmaș, se formează turmele, se tund oile înainte de a fi urcate la munte, se construiesc sau se repară țarcurile și oboarele pentru vite.
March 25, 2026
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” invită copii să participe la ateliere inspirate din obiceiuri, sărbători și meșteșugurile tradiționale, ateliere organizate în cadrul programului Călător prin tradiții. Atelierele durează 50 de minute și se adresează copiilor peste 10 ani și adulților, în funcție de specificul fiecărei activității.
March 22, 2026
Un public numeros și un interes mediatic remarcabil au marcat vernisajul expoziției dedicate lui Constantin Brâncuși la Neue Nationalgalerie din Berlin, desfășurat joi, 19 martie 2026. Evenimentul a reunit peste 100 de jurnaliști acreditați și un număr impresionant de invitați, confirmând încă de la deschidere amploarea și relevanța internațională a proiectului. Expoziția este deschisă publicului larg, oferind acces la o amplă retrospectivă organizată cu ocazia împlinirii a 150 de ani de la nașterea sculptorului român. Reunind peste 150 de lucrări – sculpturi, fotografii, filme și documente de arhivă – expoziția propune o perspectivă complexă asupra operei lui Brâncuși și a influenței sale asupra modernismului european.
March 19, 2026
Muzeul Județean Botoșani organizează, în perioada 18 martie – 18 aprilie 2026, în spațiul Galeriei „Colecția de Artă”, expoziția „Artele focului”, cu lucrări din patrimoniul Muzeului de Științele Naturii Dorohoi (Galeria de Artă Contemporană Sticlă-Porțelan). Expoziția reunește peste 40 de obiecte decorative din sticlă și porțelan realizate de artiști sticlari și ceramiști din întreaga țară, sub egida unor tabere de creație organizate la Întreprinderea de Sticlărie și Porțelan Dorohoi, în cadrul Simpozionului Național de Creație Industrială „Ambient”.
March 14, 2026
“Sufletul omului n-a rămas încătușat de pământ, de când știința deschide drumul văzduhului”, spunea Aurel Vlaicu. Iar cunoscutul astronom Carl Sagan scria: “Imaginația ne poartă de multe ori spre lumi care nu au existat niciodată. Dar fără ea, nu mergem nicăieri.” Cum și-a imaginat sculptorul Cristian Răduță călătoria în altă lume? Aflați vizitând expoziția intitulată "Să-ți construiești o scară din oasele tale" deschisă la Sandwich Neurohope, în perioada 17 decembrie 2025 – 15 martie 2026.
February 26, 2026
”Unde-i iubire, nu-s hotare, Unde-i lumină, nu-i întemnițare” spune artista vizuală de origine română Ecaterina Vertis, cea care a găsit libertatea absolută în iubire și lumină. În picturile sale expuse la Galeria Romană, descoperim multă iubire - iubire pentru copii și părinți, pentru lumea întreagă și pentru artă. Prima expoziție a artistei Ecaterina Vertis organizată la București, se intitulează “ CONTINUUM Fără Început, Fără Sfârșit” și poate fi vizitată în perioada 10 - 27 februarie 2026.
February 9, 2026
În perioada 23 februarie – 8 martie 2026 vă așteptăm cu drag la Târgul de Mărţişor de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”. Simbol al celor mai curate sentimente și păstrător al unor mari speranțe pentru anul abia început, mărțișorul nu încetează să fascineze.
Mai multe articole
catena-page