LA PLĂCINTE… ÎNAINTE…! Festivalul Plăcintelor, Hârja, Bacău
Încet, încet, Hârja – de pe Valea Oituzului, din judeţul Bacău – se impune ca loc de desfăşurare a unor manifestări festivaliere. În 5-7 august a.c., în zona Prund (luncă), s-a ţinut ELF – Experiential Learning Festival, „un proiect început acum 7 ani, care are ca scop promovarea educaţiei non-formale, a ecologiei, a învăţării prin joc şi a spiritului comunitar”, avându-l ca manager pe Vlad Grigoraş.
În acelaşi spaţiu, în lunca râului Oituz, duminică, 28 august, s-a desfăşurat ediţia a XV-a a Festivalului plăcintelor, „concurs de plăcinte după reţete originale”. Motorul şi sufletul manifestării a fost, ca de obicei, dna Beatrice Grigoraş – preşedinta filialei Bacău a ANTREC, mai cunoscută, pe plan local, drept managerul Asociaţiei „Copiii în sânul familiei”. La rândul său, asociaţia – care oferă mediu familial unui număr de copii – este rodul unei iniţiative şi a unei sponsorizări sistematice din Marea Britanie. Pe facebook, asociaţia se prezintă astfel: „Suntem cea mai mare familie din satul Hârja – 20 de fraţi şi surori”. Este cert că Vlad Grigoraş, „elful”, a avut de la cine să moştenească spiritul de iniţiativă. Pentru că, nu-i aşa, „Aşchia nu sare departe de trunchi”.
Satul Hârja – cu vreo 350 de locuitori – este situat în sud-vestul judeţului Bacău, în apropierea vechii frontiere a Regatului României cu Austro-Ungaria. De altfel, venind dinspre Braşov, Sfântu Gheorghe şi Târgu Secuiesc, E 574 trece peste pasul Oituz (866 m), traversează satul Oituz (Ardelean), pendinte de comuna Breţcu, şi părăseşte judeţul Covasna, pătrunzând în Bacău, străbătând, în continuare, în ordine, satele Poiana Sărată, Hârja, Ferestrău, Călcâi, Oituz – dintre care ultimul are statut de centru de comună. Chiar şi din mersul maşinii, înainte de a părăsi judeţul Covasna, îţi reţin atenţia porţile sculptate specific secuieşti, pentru care principalul motiv ornamental este laleaua. Centrul de comună Oituz, sub numele de Grozeşti, este atestat documentar încă de la 1410. Vechii locuitori din Hârja şi Poiana Sărată erau mocani, păstori din Ardeal. Tot în aceste sate erau încartiruiţi militarii-grăniceri la frontiera Regatului României cu Imperiul Austro-Ungar. Luptele teribile care s-au purtat apoi în acest ţinut, în 1916-1917, în Războiul de întregire naţională, le-am evocat în revista noastră, în numărul din august 2018, sub titlul „Pe aici nu se trece!”. De-a lungul drumului european, cimitire ale eroilor de atunci sunt cel puţin la Poiana Sărată, la Oituz şi mai departe – în direcţia Oneşti – la Bogdăneşti. La Poiana Sărată, sunt înhumaţi militari români, germani, maghiari, austrieci, ruşi, evrei şi turci, dintre care 107 în morminte individuale, iar osemintele altor 1940 de ostaşi sunt depuse în monumentul-osuar. La Oituz, cimitirul adăposteşte osemintele a 18613 ostaşi români. Atât la Poiana Sărată, cât şi la Oituz, efigii reprezentându-l pe generalul Grigorescu Eremia pun în valoare respectivele monumente. Tot în centrul de comună Oituz, este amplasată biserica romano-catolică „Preasfânta Treime” – frumoasă ca o catedrală – din piatră cioplită, în stil gotic. Este construită începând cu 1924, fiind situată pe „tranşeul cel mare al frontului românesc, unde s-au dat lupte crâncene”. Este frecventată de credincioşi ceangăi, o populaţie aproape enigmatică, limba de slujire fiind româna.
De la Oneşti, spre sud, drumul conduce la comunele Caşin şi Mănăstirea Caşin – unde de asemenea s-au purtat lupte grele. După război, în Bucureşti, a fost ridicată o biserică, strada adiacentă împrumutând numele localităţii din judeţul Bacău, şi anume Mănăstirea Caşin. Tot numele de Mănăstirea Caşin i-a fost atribuit bisericii – mai nou ridicată la rangul de paraclis patriarhal – astfel că, până în ziua de astăzi, bucureşteanul neatent se întreabă dacă edificiul este biserică sau de-a dreptul mănăstire.
Pe aceste locuri, cu o încărcătură istorică aparte, în amintirea celor trecuţi, cu speranţă de mai bine pentru cei rămaşi, s-a desfăşurat ediţia din 2022 a Festivalului plăcintelor de la Hârja. „Nu vărsaţi lacrimi pe mormintele eroilor, ci mai degrabă slăviţi-i în cîntece”, cerea şi regina Maria. Dna Beatrice Grigoraş a dedicat ediţia manifestării memoriei doamnei Maria Stoian Vişan – „mama turismului rural românesc”, cândva participantă activă la festival – trecută în veşnicie în acest an. În compania lui Betty Grigoraş, deschiderea – prin discursuri bine cumpănite – au făcut-o nemţeanul Mişu Chiruc şi Svetlana Lazăr, preşedinţii ANTREC din România şi, respectiv, din Republica Moldova. Ulterior, a adresat un cuvânt de bun venit şi primarul comunei Oituz, Claudiu Petrişor. Era duminica, la ora 11, credincioşii din sat abia dacă ieşeau de la biserică, iar rugăciunea, la scenă, a părintelui Ilarion, nici prea lungă, nici prea scurtă, a venit ca o mângâiere.
Odinioară, fondatorul Jocurilor Olimpice moderne, francezul Pierre de Coubertain, arăta: „Cel mai important lucru la Jocurile Olimpice nu este să câştigi, ci să participi, aşa cum în viaţă nu contează triumful, ci lupta”. Tot aşa, la Hârja, contează mai mult participarea, şi nu cine şi-a adjudecat premiile acordate. De aceea, ne facem o datorie de onoare din a prezenta o listă cvasicompletă a participanţilor de la standurile puse la dispoziţie de către organizatori:
- filiala Alba a ANTREC – Transylvania Lands Cluster – Bucătăria lui MeMe (în persoana dnei Elena Florea, de data aceasta absentă... motivată de la stand);
- filiala Bacău a ANTREC – pensiunea Trifoi din Hârja;
- filiala Suceava a ANTREC – pensiunea Viorica;
- filiala Vrancea a ANTREC, prin preşedintele Alexandru Cotea – Viticultorii vrânceni – Clubul podgorenilor Odobeşti;
- Asociaţia „Copiii în sânul familiei” din Hârja;
- Aşezământul „Sfântul Voievod Ştefan cel Mare” din Hârja;
- Asociaţia „Maria Montini Lavezzari” din Oituz, Bacău;
- Geta şi Carmen Văcaru din Oituz, Bacău;
- Maria Codreanu din Bacău;
- Toniver, prin Ciprian Rusu din Dofteana;
- tinerii voluntari sosiţi în Hârja prin programul Erasmus, din Anglia, Bulgaria, Georgia, Portugalia, Republica Moldova, Spania, Turcia (care, la sfârşitul zilei, încercând să tragă concluziile participării – la un pahar de vorbă – zâmbeau, satisfăcuţi, obiectivului aparatului de fotografiat).
Gheaţa degustărilor a spart-o juriul, într-o componenţă exclusiv feminină: Vasilica Tătaru, Mădălina Popovici, Oxana Mihăilescu, Luciana Pascu. Deşi în număr par, până la sfârşit se va dovedi că au reuşit să cântărească cu responsabilitate, astfel încât... să fie toată lumea mulţumită.
Un punct distinct în program a fost prezentarea costumului popular tradiţional care se purta în urmă cu 100 de ani în Hârja. Cu un ochi la făină (au fost şi concurenţi care au pregătit plăcintele in situ) şi cu altul la... formaţiile de pe scenă, uite aşa s-au scurs şase ore de festival. Pe scenă au evoluat: formaţia „Voinicii jucăuşi”, a Asociaţiei „Copiii în sânul familiei”; copiii de la Asociaţia de asistenţă socială şi educaţie „Maria Montini Lavezzari”; solista vocală Florina Botezatu din Oituz; formaţia „Păunaşii”, din Poduri, de sub coordonarea dnei Alina Muncilă; formaţia „Siminoc”, din comuna Sănduleni, de sub bagheta coregrafului Marian Lungu. Cei prezenţi nu au ezitat să se prindă în horă.
Diplomele de participare s-au împărţit cu generozitate. Între ceilalţi, filiala Alba a ANTREC, prin familia Comşa – Philip, Iuliana şi Emil – a dobândit un premiu special, pentru „gustoşenii tradiţionale”, dar şi pentru cea mai constantă prezenţă la ediţiile festivalului. Se pare că Philip – care a intrat în clasa I – a fost cel mai tânăr participant, mai mic chiar decât copiii din asociaţia dnei Betty Grigoraş. Apropo, distanţa Alba Iulia - Hârja este de 321 de km... De asemenea, un premiu, pentru „gustoasa învârtită”, a fost acordat Asociaţiei „Maria Montini Lavezzari”, care, în cadrul standului, a prezentat şi lucrări de origami executate de către copiii de la centrul rezidenţial al Surorilor Benedictine ale Divinei Providenţe.
În 2019 – când, de altfel, s-a ţinut precedenta ediţie a manifestării, de dinainte de pandemie – în „România pitorească”, apărea un interviu cu Betty Grigoraş. Întrebată fiind de către redactorul-şef al revistei, Mihai Ogrinji, despre plăcintele cu varză, spunea că „Se făceau pe vremuri, dar văd că nici la această ediţie nu au fost. Dar sigur la ediţia următoare vor fi şi cu varză”. Acum, în 2022, le-am întâlnit chiar la standul filialei Alba a ANTREC – cu aparenţa de... cenuşărese, prezentate într-o scafă mai mare de lemn. În centrul ţării, sunt cunoscute ca lichiu (eventual, pronunţat [lichi]), mai frecvent sărat, iar umplutura, în loc de varză, poate să fie de ceapă sau de cartofi. La bază lichiul are aluat de pâine, iar umplutura este în prealabil călită; dacă e varză, aceasta poate fi condimentată cu piper, iar dacă e ceapă, pot fi adăugate brânză şi ou (după un „secret” împărtăşit nouă de către dna Silvia Lupu, din Petreşti – Alba); umplutura se întinde pe foaia de aluat dintr-o tavă, urmând ca deasupra să se aşeze cea de-a doua foaie sau, dimpotrivă, compoziţia de varză/ ceapă să rămână la vedere, trecându-se apoi la cuptor. Pe cât pare de modest, pe atât este lichiul de gustos şi de hrănitor. Şi tot filiala Alba a ANTREC, între alte „specialităţi”, a prezentat dulceaţă de flori de soc şi dulceaţă de ardei iute. Ce bun!
Cu cel puţin 600 de vizitatori care s-au perindat pe la standuri – având posibilitatea să deguste gratuit şi să cumpere pentru acasă – caracterizarea făcută de către Betty Grigoraş este de cea mai de succes ediţie de până acum. Un festival „cinstit” şi o ediţie fără preţiozităţi inutile. Sperăm că şi imaginile sunt grăitoare. Alte fotografii au fost postate – imediat după încheierea manifestării – pe facebookul revistei „Vacanţe la ţară”. De altfel, Festivalul plăcintelor pare să se impună ca unul dintre evenimentele emblematice la scara ANTREC în ansamblul său. Tocmai de aceea, ar fi de dorit prezenţa, la viitoarele ediţii, a mai multor filiale ANTREC. Felicitări organizatorilor şi la mai mare!
Text și foto:
Nicolae LUPU, membru AJTR
Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec
