Invitaţie în Oltenia la Pensiunea “Casa Cartianu”

revista@vacantelatara.ro

În farmecul boieresc al Olteniei de sub Munte, între cule și perspective spre crestele Parângului, Pensiunea “Casa Cartianu” din Turcinești, își așteaptă turiștii în pitorescul meleag al lui Brâncuși. 

Situată la 5 km de Târgu-Jiu, pe malul pârului Cărtior și la marginea pădurii de foioase, “Casa Cartianu” este o alegere optimă pentru cei care caută relaxarea într-o zonă tihnită, ferită de forfota urbană, în concordanţă cu cadrul natural. Dacă la toate acestea adăugam și strânsa legătură cu istoria și cultura locurilor – Cula-Muzeu Cartianu, gastronomia tradiţională, piscina exterioară, zona spa, oferta de agrement – servicii adaptate confortului zilelor noastre – avem deja câteva dintre reperele unui sejur de neuitat la Casa Cartianu. 

La început de poveste…și astăzi.


Iată cum o istorie ce-și scria rândurile începând cu 1760, odată cu ridicarea Culei Cartianu – este scrisă și astăzi de gazdele noastre, urmașii boierilor de-atunci.

Anii 2012 și 2018 sunt alte două repere, de această dată pe harta turismului și ospitalitaţii. Sunt anii inaugurării celor două structuri turistice - pensiunea “Casa Cartianu” și agropensiunea “Casa Cartianu”. Respectând arhitectura culelor gorjenești dar și stilul rustic al caselor de munte, cele două corpuri de cazare păstrează specificulul arhitecturi vechi românești.

 

Serviciile de calitate, păstrarea și promovarea tradiţiei și ospitalităţii tipice turismului rural au fost recunoscute de-a lungul anilor prin distincţii bine meritate: Marele Premiu “Margareta de Aur” – ANTREC România, premii “Ca la mama acasă” pentru ambele structuri – Gala Asociaţiei Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism, distincţii cu ocazia promovării gastronomiei oltenești – Festivalul Răciturilor, Târguri de Turism etc. “ stop 

Condiţii de cazare


Turiștii au la dispoziţie două structuri de cazare, independente, clasificare cu 3 margarete – Pensiunea “Casa Cartianu”, respectiv 4 margarete – pensiune agroturistică de lemn. Acestea sunt unite de o terasă exterioară, unde se poate servi masa. Aspectul interior al pensiunilor, mobilierul, finisajele şi detaliile păstrează specificul local al culelor olteneşti, transpunând turistul în filele de istorie ale boierilor ce trăiau în aceste locuri.

Luminozitatea camerelor, elementele de decor în care tradiţionalul se armonizează cu contemporanul sunt câteva dintre atributele condiţiilor de cazare ce vor oferi sentimentul de relaxare pentru oaspeţi.

Unele camera dispun de balcon ce oferă perspective către frumoasa pădure din apropiere, fie către piscină și vechea culă. Toate camerele dispun de grup sanitar, Tv, internet WiFi, frigider cu minibar.

Un farmec aparte este dat de multitudinea de rândunele care asigură discret și un fundal sonor plăcut în sezonul cald. Dimineaţa, la o cafea sau o cană cu lapte cald este cea mai plăcută melodie!

Pensiunea turistică “Casa Cartianu” – 3 margarete

Capacitate: 30 persoane

- 5 camere duble, 3 twin, 3 suite.

- Restaurant interior cu aspect tradiţional de arhitectură boierească - 135mp, capacitate: 90 persoane

- Bucătărie tradiţională, produse din fermă proprie - meniu à la carte

- Terasa cu ieșire spre piscina

 

Pensiunea agroturistică “Casa Cartianu” - 4 margarete

Capacitate: 32 persoane

- 6 camere duble, 2 suite;

- Restaurant interor - 110 mp, capacitate: 60 persoane.

- Terasă cu acces la piscină și pădure;

- Bucătărie cu dotări de ultimă generaţie; stop caseta

Spaţiul verde generos al domeniului “Casa Cartianu” este ideal pentru organizarea evenimentelor și aniversărilor în aer liber, activităţi team-building, posibilitate instalare pavilion ( 100 – 250 – persoane, tip dineu, 400 persoane – tip cocktail).

Agrement și relaxare

 

- vizita Culei-Muzeu Casa Cartianu

- relaxare la piscina exterioară, zona de șezlonguri sau în centrul SPA;

- locuri de joacă pentru copi şi spaţii de relaxare în aer liber;

- tenis de masă

- închiriere biciclete;

- circuire off-road cu ghizi specializaţi;

Descoperă natura şi locurile pornind de la “Casa Cartianu”:

 

- Vizită la Creaţiile lui Brâncuşi din Târgu Jiu (5km);

- Cula și Muzeul Satului de la Curtisoara (4km);

- drumeţii prin cheile Sohodolului, Şuşiţei Verzi, Galbenului, Olteţului;

- Descoperiţi lumea carstică a peşterilor Muierii şi Polovragi

- Vizitarea Parcului Natural “Defileul Jiului”;

- Incursiuni pe Transalpina sau Transvâlcan;

- Pelerinaje la Mănăstirile: Tismana, Lainici, Crasna, Polovragi, Schiturile Cioclovina de Jos și de Sus;

- “Drumul Culelor”: Cula Cioaba – Chintescu, Cula Crasnaru, Cula din Glogova si Ansamblul Cornea Brailoiu. – stop caseta

 

Pensiunea “Casa Cartianu”

Turcinesti, Cartiu nr.282,

judetul Gorj

https://casacartianu.ro/

casacartianu@gmail.com

+40 756 363 454

Text și fotografii: Cristian-Alexandru Catană

Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

October 29, 2026
Tabăra de Sculptură Monumentală Contemporană în Aer Liber „Gheorghe Coman” și-a încheiat cea de-a VII-a ediție, lăsând Ploieștiului trei noi opere de artă și promisiunea unui patrimoniu cultural tot mai valoros. Desfășurată în perioada 20 septembrie – 18 octombrie 2026, în Parcul Municipal Vest, manifestarea a reunit artiști consacrați și oameni pasionați de cultură, continuând un proiect inițiat, încă din 2018, de Asociația Culturală 24 PH ARTE Ploiești . Pornită în Anul Centenarului Marii Uniri, inițiativa are la bază un principiu care îi definește întreaga misiune: „Nu există patriotism fără patrimoniu”. Ediția din acest an capătă o semnificație aparte în contextul împlinirii a 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne și unul dintre cei mai mari ambasadori ai culturii române în lume.
October 22, 2026
Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și 11 județe din țară vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului opțional „Stil de viață sănătos”, aprobat oficial și publicat în 2023 în Monitorul Oficial al României.
October 13, 2026
“Lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”, scria Mihai Eminescu. Vă invităm să vedeți lumina sacră din picturile artistei Anca Volcinschi, expuse la Galeria Romană. Această revelatoare expoziție, vorbește despre suflet și despre relația cu divinitatea. Expoziția de pictură “Reverberații sacre” este deschisă în perioada 29 septembrie – 13 octombrie 2026.
October 1, 2026
„Peisaje entropice – Ecologii vii”, expoziție itinerantă de pictură, grafică și sculptură, ajunge la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie. În cadrul Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, expoziția continuă itinerariul proiectului, după prezentările de la Focșani și Mogoșoaia.
September 21, 2026
Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botosani găzduiește in perioada 21.09.2026 – 05.10.2026 - expoziția de pictură „Poeme vizuale”, semnată de artistul Florin Prodan, un demers artistic în care culoarea, lumina și expresivitatea compoziției construiesc un univers plastic sensibil și evocator.
September 17, 2026
La împlinirea a 90 de ani de la înființare, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” își dovedește încă o dată contribuția la desemnarea celor mai importante elemente de patrimoniu cultural imaterial prin valoarea bunurilor culturale etalate în expoziția intitulată sugestiv România în memoria lumii. Patrimoniul Mondial UNESCO.
September 2, 2026
La Vila CATENA poate fi vizitată expoziția de artă modernă și contemporană AEROSOLI – o invitație la o adevărată cură pentru minte și suflet prin intermediul artei.
August 31, 2026
În perioada 10-11 septembrie 2026, Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Istorie-Arheologie și Memorialistică, alături de Institutul de Arheologie din Iași, organizează workshop-ul internațional intitulat „Fragmente din universul simbolic: luna, soarele, stelele și omul”. Evenimentul are loc sub egida ediției a XXXIV-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, fiind desfășurat în format hibrid, atât online, cât și fizic (la sediul temporar al Muzeului Județean Botoșani din Piața Revoluției, nr. 7, etaj 2, clădirea CEC).
August 31, 2026
Fundația Plan B, inițiată de Mihai Pop și Adrian Ghenie, deschide un nou spațiu de artă contemporană în Cluj-Napoca. Programul debutează cu expoziția „Inaugurare”, deschisă între 18 septembrie și 22 noiembrie 2026.
August 3, 2026
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare internaționale itinerante ”Brâncuși. Calea spre Lumină”. Acesta are loc pe data de 4 august, de la ora 19:00
Mai multe articole