Expoziția "Eu, între cer și pământ" - artistul Doru Tulcan, la Galeria Romană, București

revista@vacantelatara.ro
catena-blog

Cu liniște și bucurie, artistul Doru Tulcan a strâns în picturile sale, norii, vântul și cerul. Şi acum le împărtășește cu publicul din București, în expoziția "Eu, între cer și pământ" deschisă la Galeria Romană, în perioada 21 aprilie – 20 mai 2023.

“Mâinile, „sufletul creației” își așteaptă reflecția gândirii artistice și amprentarea „dincolo de eveniment”, subiect transcendental sau un ritual tradițional care își așteaptă decriptarea. Totul este vis și realitate. Această recapitulare prin restituire face parte din propria ordine în gândirea mea recentă. Din nevoia de a explora în permanență spațiul în folosul spiritului, voi trage câteva concluzii confesive.

Să anim din nou visul și realitatea prin vibrațiile sufletului meu, să dau vântului – ecou ce reverberează în frunzișul foșnit al copacului, să dau apei – ploaie, lacrima cerului, bucuria pământului. Vibrația cerului este unda și suferința luminii, eterul volatil este miraj, reflex al curcubeului și toate la un loc par a fi miracol și parfum al vieții sufletești. Punerea în corp fizic a conceptelor sunt o livrare a energiilor adormite în proiect. 

Sunt energie descătușată (la maturitatea artistică) din exaltare și veșnică uimire, sunt frison din nou activat vital și nostalgic în metaforă”. (Doru Tulcan, artist vizual)

Acest material este oferit de Programul Catena pentru Artă.

Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

By Cristian Catana July 24, 2026
Gino Ciucescu pictează idei și imagini care îi apar spontan, direct din subconștient, din aceea parte a minții noastre unde strângem aleatoriu toate amintirile, emoțiile și gândurile, fără un filtru conștient. Vă invităm să descoperiți picturile senine dar și misterioase ale artistului Gino Ciucescu, reunite în expoziția intitulată “Oceanul interior” deschisă la Galeria Romană, în perioada 7-31 iulie 2026.
July 20, 2026
Începând de sâmbătă, 18 iulie 2026, la Vila Catena poate fi vizitată o nouă expoziție de artă contemporană, intitulată AEROSOLI. Reunind un număr impresionant de artiști, majoritatea români din diferite generații, dar și invitați internaționali, proiectul propune o incursiune profundă și stratificată în universul Mării Negre, un spațiu încărcat de legende, exil, refugiu și dorințe estivale.
June 30, 2026
Cea mai ampla expozitie dedicata pictorului Stefan Caltia s-a deschis vineri, 19 iunie, in spatiile fostei Scoli Pedagogice a Manastirii Ursulinelor din Sibiu. Intitulata „Transilvania | Extravaganza” si curatoriata de Liviana Dan, expozitia reuneste 130 de lucrari realizate intre 1970 si 2026, intinse pe aproximativ 1.000 de metri patrati, si poate fi vizitata pana pe 16 august 2026. Dintre cele 130 de lucrari, 105 sunt prezentate publicului pentru prima oara.
June 29, 2026
Vila Catena deschide o nouă expoziție dedicată unuia dintre marii maeștri ai artei moderne din România "Nicolae TONITZA: Dincolo de Privire" Începând de joi, 11 iunie 2026, de la ora 15:00, se poate vizita de către public noua expoziție din Pavilionul Muzeal de la Vila Catena. "Dincolo de Privire", expoziția dedicată lui Nicolae Tonitza, prezintă peste 20 de lucrări ale artistului, exclusiv din Colecția AVARTE.
May 31, 2026
Expoziția de sculptură “A fi sau a nu fi”, realizată de sculptorul Alfred Dumitriu, sub auspiciile Anului Omagial “Constantin Brâncuși 150”, poate fi vizitata pana la finele lunii Septembrie în Parcul Domnesc al Primăriei Brebu din județul Prahova.
May 29, 2026
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” îi invită pe cei mici între 30 mai și 1 iunie a.c. să serbeze Ziua Internațională a Copilului, în Satul de la șosea.
May 29, 2026
Privește cerul! Respiră natura! Simte lucrările artistei Svetlana Mihăilescu, reunite în acestă explozie de culoare a expoziției de la Galeria Romană. Baletul, uneori liniștit, alteori tumultuos, al norilor pe cer, compune coregrafii spectaculoase. Culorile și formele lor, mereu în transformare, au fost inspirație pentru artista Svetlana Mihăilescu. Expoziția de pictură „Cuprindere. Despre mișcare” a artistei Svetlana Mihăilescu, este deschisă la Galeria Romană în perioada 5-30 mai 2026.
May 13, 2026
Festivalul aduce împreună tradiția și inovația într-un weekend dedicat bucuriei de a fi împreună.  Într-o lume în continuă schimbare, în care timpul petrecut în familie devine tot mai prețios, un nou eveniment își propune să readucă în prim-plan conexiunea autentică dintre generații: „Rădăcini și Aripi – Festivalul Familiei” , unul dintre cele mai calde și relevante festivaluri ale acestei veri. Festivalul, aflat la prima ediție, va avea loc în perioada 26–28 iunie 2026, între orele 10:00 și 22:00, în Orlești, județul Vâlcea, și este organizat de Federația Națională a Părinților (Edupart), alături de Asociația pentru Promovarea Culturii și Educației Vâlcea (APCE Vâlcea), cu sprijinul Primăriei comunei Orlești. Accesul publicului este liber, festivalul fiind creat ca un spațiu deschis tuturor familiilor care doresc să petreacă timp de calitate împreună.
April 29, 2026
RAD ART FAIR 2026 continuă cu cea de-a patra ediție desfășurată la Caro Hotel Bucharest - ca o platformă colaborativă dedicată consolidării scenei de artă contemporană din România și creșterii vizibilității artiștilor și galeriilor locale într-un context international. Evenimentul se desfășoară în perioada 23 – 26 Aprilie 2026.
April 29, 2026
A patra ediție RAD Art Fair a reconfirmat succesul dialogului dintre artist și colecționar. Cele 31 de galerii participante au selectat cele mai interesante opere de artă contemporană din România. De aceea multe dintre lucrările expuse și-au găsit deja locul în noi colecții, demonstrând că arta nu este doar pentru admirat, ci pentru trăit. RAD Art Fair 2026 a avut loc în perioada 23-26 aprilie, la CARO București.
Mai multe articole
catena-page