“Cervus Măgura”, Buzău - relaxare în mijlocul naturii

revista@vacantelatara.ro

Masivele de sare, focurile vii, vulcanii noroioși, așezările rupestre, celebrul chihlimbar, trovanții sau cenușa vulcanilor preistorici sunt doar câteva din atracțiile extraordinar de rare în lume pe care le poți găsi în Ținutul Buzăului, la doar 150 de kilometri de București.

Pe lângă toate aceste rarități, mai aveți ocazia să vă bucurați și de peisajele superbe ale Munților Buzăului sau de aspectul, parcă înlemnit în timp, al așezărilor rurale idilice, cu case desprinse din poveștile bunicilor și zgomote ce aduc izbitor demult cu poeziile lui Coșbuc sau ale lui Topârceanu. Indiferent că ajungi aici pentru frumusețile naturale, pentru cultura locului sau pentru gastronomia tradițională, este necesar să ai un loc unde să stai și să savurezi confortul și liniștea de care ai nevoie.

Așadar, dacă ajungi în Ținutul Buzăului, o locație ideală pentru a începe explorarea este localitatea Măgura, situată pe DN10, între Buzău și Întorsura Buzăului.

Aici, la Măgura, am descoperit o locație care combină perfect valorile tradiționale cu influențele moderne și asigură, în același timp, confort, liniște și o priveliște de excepție. “Cervus Măgura” este locul unde, primăvara și toamna, căprioarele coboară lângă cabane, o locație de top, ideală pentru cei care adoră stilul comfortabil și rustic.

Construcția cabanelor, perfect armonizată cu peisajul, atât din punct de vedere arhitectural cât și coloristic, asigură o trecere foarte lină între natural, confort și tehnologie fără a avea un aer ostentativ sau să deranjeze privirii.

Astfel, cabanele de la Cervus Măgura asigură liniștea și intimitatea necesară petrecerii unei vacanțe de excepție. Fiecare cabană este construită în stil studio, cu o minibucătărie, camere cu baie proprie, geamuri imense care lasă loc luminii naturale să pătrundă în toate colțurile și, în același timp, lasă privirea să alerge voioasă printre peisajele de vis din împrejurimi.

Spațiul de cazare este împărțit între cele două cabane, Cerbul și Căprioara care au fiecare câte un living cu bucătărie și zonă de luat masa. Fiecare cabană are câte două dormitoare cu șemineu electric și băi proprii. Unul dintre dormitoare este situat la parter, iar celălalt se află la etaj cu terasă.

Un alt spațiu unic de cazare este cabana Mistrețul, care este un “A frame” cu un living spațios, bucătărie cu zonă de luat masa, baie și la etaj, un dormitor.

Organizarea interioarelor cabanelor maximizează confortul și optimizează perfect spațiul necesar acomodării și petrecerii timpului liber.

Astfel, fiecare cabană are disponibil un living spațios și foarte luminos, terasă în fața cabanei cu loc pentru servit cafeaua, bibliotecă și multe alte mici surprize pe care vă lăsăm să le descoperiți voi.

Curtea interioară, organizată ca o grădină botanică, cu vegetație diversă și pomi fructiferi, lasă loc de plimbare pe aleile pietruite care duc până aproape de vârful dealului. Este un spațiu în care respiri și trăiești ritmuri unice în acord perfect cu natura.

Un foișor spațios, acoperit iarna, pune la dispoziția musafirilor loc pentru grătar cu o mică bucătărie dotată cu frigider, aragaz și plită și spațiu generos pentru servit masa.

Este spațiul unde, cu prietenii, puteți petrece clipe de neuitat.

La “Cervus Măgura”, ospitalitatea, liniștea și îmbinarea perfectă dintre tehnologie și natură sunt definitorii. Parcarea mașinilor se face în curtea interioară, iar cazarea se face în sistem self check-in.

“Cervus Măgura”

strada Mihai Viteazul 261A, sat Măgura, Buzău

https://cervusmagura.ro/


Text, fotografii: Adriana Roman

Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

October 22, 2026
Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și 11 județe din țară vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului opțional „Stil de viață sănătos”, aprobat oficial și publicat în 2023 în Monitorul Oficial al României.
October 13, 2026
“Lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”, scria Mihai Eminescu. Vă invităm să vedeți lumina sacră din picturile artistei Anca Volcinschi, expuse la Galeria Romană. Această revelatoare expoziție, vorbește despre suflet și despre relația cu divinitatea. Expoziția de pictură “Reverberații sacre” este deschisă în perioada 29 septembrie – 13 octombrie 2026.
October 1, 2026
„Peisaje entropice – Ecologii vii”, expoziție itinerantă de pictură, grafică și sculptură, ajunge la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie. În cadrul Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, expoziția continuă itinerariul proiectului, după prezentările de la Focșani și Mogoșoaia.
September 21, 2026
Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botosani găzduiește in perioada 21.09.2026 – 05.10.2026 - expoziția de pictură „Poeme vizuale”, semnată de artistul Florin Prodan, un demers artistic în care culoarea, lumina și expresivitatea compoziției construiesc un univers plastic sensibil și evocator.
September 17, 2026
La împlinirea a 90 de ani de la înființare, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” își dovedește încă o dată contribuția la desemnarea celor mai importante elemente de patrimoniu cultural imaterial prin valoarea bunurilor culturale etalate în expoziția intitulată sugestiv România în memoria lumii. Patrimoniul Mondial UNESCO.
September 2, 2026
La Vila CATENA poate fi vizitată expoziția de artă modernă și contemporană AEROSOLI – o invitație la o adevărată cură pentru minte și suflet prin intermediul artei.
August 31, 2026
În perioada 10-11 septembrie 2026, Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Istorie-Arheologie și Memorialistică, alături de Institutul de Arheologie din Iași, organizează workshop-ul internațional intitulat „Fragmente din universul simbolic: luna, soarele, stelele și omul”. Evenimentul are loc sub egida ediției a XXXIV-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, fiind desfășurat în format hibrid, atât online, cât și fizic (la sediul temporar al Muzeului Județean Botoșani din Piața Revoluției, nr. 7, etaj 2, clădirea CEC).
August 31, 2026
Fundația Plan B, inițiată de Mihai Pop și Adrian Ghenie, deschide un nou spațiu de artă contemporană în Cluj-Napoca. Programul debutează cu expoziția „Inaugurare”, deschisă între 18 septembrie și 22 noiembrie 2026.
August 3, 2026
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare internaționale itinerante ”Brâncuși. Calea spre Lumină”. Acesta are loc pe data de 4 august, de la ora 19:00
July 29, 2026
„Rodica Maniu: Acuarela. Un tour de force în arta feminină modernă” este deschisă în Spaţiile Medievale de la Muzeul Național Cotroceni în perioada 29 iulie – 27 august. Expoziția aduce în prim-plan opera grafică a unei artiste active în prima jumătate a secolului XX pe scena de artă românească şi europeană. Vizitatorii vor avea ocazia, în cadrul tururilor ghidate dedicate, să afle despre afirmarea pictoriţei Rodica Maniu, formarea ei în Paris şi München, debutul expoziţional la Ateneul Român alături de pictorul Nicolae Vermont, prezenţa sa în Asociaţia „Femeile pictore şi sculptore” şi cum căsătoria ei cu un alt mare artist, pictorul Samuel Mützner, a însemnat în plan profesional cultivarea unor stiluri artistice proprii personalităţii fiecăruia. Stilul Rodicăi Maniu se distinge prin tuşe vibrante în tonuri discrete, prin transparenţe subtile şi modelări cromatice.
Mai multe articole