24 Ianuarie 2004 – 24 Ianuarie 2024 – Aniversare 20 de ani revista “Vacanţe la ţară”

revista@vacantelatara.ro

Ziua de 24 Ianuarie 2024 are o dublă semnificaţie pentru revista “Vacanţe la ţară”. Pe lângă marcarea Unirii Principatelor este și vremea unei aniversări speciale, anume: 20 de ani de la prima apariţie. Iată că de la evenimentul fastuos de la Casa Capșa, în 2004…au trecut 20 de ani traduși prin 241 de ediţii cu apariţie neîntreruptă, lună de lună. 

Suntem bucuroși că “Vacanţe la ţară” a însemnat în tot acest timp un reper în alegerea vacanţelor cititorilor noștri. Am adus mai aproape de ei noutăţi din turism, am promovat în articolele și fotografiile noastre tot ce înseamnă autenticitatea unor destinaţii rurale. Am reușit în 20 de ani să devenim alături de cititorii noști o comunitate a iubitorilor de vacanţe, prieteni ai turismului rural.


Spunem în primele editoriale din 2004 că… “Turismul oferă și vise sau încearcă să le transforme-n realitate. Noi încercăm să descoperim ce își doresc cititorii noștri, ca vacanţa lor să devină unică, de neuitat. Se spune că, pentru a obţine ceva trebuie în primul rând să îndrăznești să visezi”. Iar noi… de 20 ani tot îndrăznim și vom îndrăzni!


În spatele acestei “îndrăzneli” stă o echipă de oameni uniţi de iubirea pentru natură și pentru tot ce oferă tursimul rural românesc. Familia “Vacanţe la ţară” formată din : Maria Stoian, Anne-Mary Nechita, Cristian-Alexandru Catană, Daniel Neguţ, Ion C. Rogojanu, Nicolae Lupu, Roxana Toma, Carmen Neacșu, Adriana Roman a adunat din toate colţurile ţării informaţii și povești, prezentându-le în paginile revistei. Și câte mai sunt de prezentat!


Ca adaptare la cererea din mediul online suntem din ce în ce mai activi prin campanii și postări pe social media (Instagram, Facebook, Twitter, Newsletter, Site), plus o variantă online a revistei – mai facilă celor plecaţi peste graniţe.


Rubricilor clasice: "Pensiuni în România", "Destinaţii cu farmec", "Evenimente", "Festivaluri", "Experienţe de vacanţă" (în România/pe mapamond); "România Balneară", "Bunătăţi din pensiuni", "Case Memoriale", "Lada de zestre", "Carte frumoasă…", "Oaspeţi de suflet", "EcoTurism", "Vești din Turism", "Dezvoltare Rurală" le vom adăuga și noutăţi. Vom căuta la fiecare-n parte să descoperim poveștile oamenilor implicaţi, rolul comunităţii, tradiţiile acestora. Vom pune accent și pe “Călătoriile Artistice”, promovând evenimente unde cultura și arta se împletesc cu turismul.



Aprecieri tuturor celor care ne-au fost aproape în acești 20 de ani. Ei ne-au asigurat continuitatea, ne-au sprijinit logistic și material. Ne-au susţinut eforturile și preţuiesc munca noastră. Sunt oameni frumoși, pasionaţi de călătorii, tradiţii, oaspeţi de suflet şi prieteni ai turismului rural românesc şi ai vacanţelor la ţară!


Mulţumim cititorilor, abonaţilor noștri prezenti si viitori și vom continua să vă răsplătim fidelitatea pe care ne-aţi acordat-o în toţi aceşti 20 de ani frumoşi!

La mulţi ani, “Vacanţe la ţară”!


Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

October 22, 2026
Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și 11 județe din țară vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului opțional „Stil de viață sănătos”, aprobat oficial și publicat în 2023 în Monitorul Oficial al României.
October 13, 2026
“Lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”, scria Mihai Eminescu. Vă invităm să vedeți lumina sacră din picturile artistei Anca Volcinschi, expuse la Galeria Romană. Această revelatoare expoziție, vorbește despre suflet și despre relația cu divinitatea. Expoziția de pictură “Reverberații sacre” este deschisă în perioada 29 septembrie – 13 octombrie 2026.
October 1, 2026
„Peisaje entropice – Ecologii vii”, expoziție itinerantă de pictură, grafică și sculptură, ajunge la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie. În cadrul Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, expoziția continuă itinerariul proiectului, după prezentările de la Focșani și Mogoșoaia.
September 21, 2026
Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botosani găzduiește in perioada 21.09.2026 – 05.10.2026 - expoziția de pictură „Poeme vizuale”, semnată de artistul Florin Prodan, un demers artistic în care culoarea, lumina și expresivitatea compoziției construiesc un univers plastic sensibil și evocator.
September 17, 2026
La împlinirea a 90 de ani de la înființare, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” își dovedește încă o dată contribuția la desemnarea celor mai importante elemente de patrimoniu cultural imaterial prin valoarea bunurilor culturale etalate în expoziția intitulată sugestiv România în memoria lumii. Patrimoniul Mondial UNESCO.
September 2, 2026
La Vila CATENA poate fi vizitată expoziția de artă modernă și contemporană AEROSOLI – o invitație la o adevărată cură pentru minte și suflet prin intermediul artei.
August 31, 2026
În perioada 10-11 septembrie 2026, Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Istorie-Arheologie și Memorialistică, alături de Institutul de Arheologie din Iași, organizează workshop-ul internațional intitulat „Fragmente din universul simbolic: luna, soarele, stelele și omul”. Evenimentul are loc sub egida ediției a XXXIV-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, fiind desfășurat în format hibrid, atât online, cât și fizic (la sediul temporar al Muzeului Județean Botoșani din Piața Revoluției, nr. 7, etaj 2, clădirea CEC).
August 31, 2026
Fundația Plan B, inițiată de Mihai Pop și Adrian Ghenie, deschide un nou spațiu de artă contemporană în Cluj-Napoca. Programul debutează cu expoziția „Inaugurare”, deschisă între 18 septembrie și 22 noiembrie 2026.
August 3, 2026
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare internaționale itinerante ”Brâncuși. Calea spre Lumină”. Acesta are loc pe data de 4 august, de la ora 19:00
July 29, 2026
„Rodica Maniu: Acuarela. Un tour de force în arta feminină modernă” este deschisă în Spaţiile Medievale de la Muzeul Național Cotroceni în perioada 29 iulie – 27 august. Expoziția aduce în prim-plan opera grafică a unei artiste active în prima jumătate a secolului XX pe scena de artă românească şi europeană. Vizitatorii vor avea ocazia, în cadrul tururilor ghidate dedicate, să afle despre afirmarea pictoriţei Rodica Maniu, formarea ei în Paris şi München, debutul expoziţional la Ateneul Român alături de pictorul Nicolae Vermont, prezenţa sa în Asociaţia „Femeile pictore şi sculptore” şi cum căsătoria ei cu un alt mare artist, pictorul Samuel Mützner, a însemnat în plan profesional cultivarea unor stiluri artistice proprii personalităţii fiecăruia. Stilul Rodicăi Maniu se distinge prin tuşe vibrante în tonuri discrete, prin transparenţe subtile şi modelări cromatice.
Mai multe articole