Ziua Naţională a Turismului Rural

revista@vacantelatara.ro

În Duminica Floriilor este sărbătoarită Ziua Naţională a Turismului Rural. Aniversarea transformată într-o tradiţie anuală, este cu atât mai specială în 2019, cu cât ANTREC România sărbătoreşte 25 de ani de activitate.

Privim cu nostalgie spre începuturi şi parcă mai ieri eram la mijlocul anilor ’90 când ne doream ca margaretele pensiunilor noastre să înflorească din ce în ce mai frumos pe harta turismului românesc şi internaţional. Şi am reuşit!

Chiar dacă rădăcinile sale existau (acea cazare “la gazdă”) conceptele de agroturism şi turism rural au pornit aproape de la zero. Din 1994 şi până astăzi, cu multă dăruire, am reuşit să facem din ANTREC un nume de referinţă, un etalon al ospitalităţii tradiţionale.

Eforturile noastre s-au armonizat cu cele ale localnicilor, ale comunităţilor, cu toţii înţelegând că este bine pentru toată lumea să valorificăm tradițiile. Am reuşit să păstrăm şi să evidenţiem o autenticitate cu care localnicii se mândresc, dar și o autenticitate cu care turiștii pot să interacționeze. Noi, familia ANTREC din toate colţurile ţării, am reuşit să unim toate acestea şi să le promovăm sub formă de pachete turistice. În aceşti 25 de ani de activitate, ANTREC România a integrat şi promovat turismul rural românesc în tot contextul fenomenului turistic european, ca membrii activi EuroGites, cât şi internaţional. În acest sens, pe lângă prezenţele la evenimente şi târguri de profil în afara graniţelor, ANTREC România a organizat alături de autorităţile locale şi naţionale, congrese internaţionale de turism rural găzduite în Moieciu, Braşov, Alba-Iulia şi Piatra Neamţ.

Prima aniversare a Zilei Naţionale a Turismului Rural a avut loc în anul 2004. De atunci, ne-am bucurat să celebrăm această zi specială prin evenimente în localităţi precum: Fundata, Şirnea, Moieciu, Bran, Râşnov, Prejmer, Rucăr, Dragoslavele, Sărata Monteoru, Iaşi, Tismana-Peştişani, Horezu, Alba Iulia, Albac, Turia-Băile Balvanyos, Praid, Oituz, Focşani, Târgu-Neamţ, Agapia, Sibiel, Răşinari, Botiza, Poiana Stampei, Ciocănești, Vama, Eșelniţa, Crişan-Tulcea, dar şi în Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” din Bucureşti.

“Din 1994 şi pânâ în prezent, ANTREC a reuşit să schimbe inclusiv mentalităţi şi rezultatele sunt evidente. Turismul rural este în topul preferinţelor turiştilor de pretutindeni. Pe baza experiențelor ce-au debutat în Bran-Moieciu, turismul rural a început să se dezvolte și în alte zone turistice, precum la Albac, în Munții Apuseni, în Bucovina, pe lângă Vatra Dornei, în Delta Dunării, la Praid, lângă salină, în Harghita, apoi Covasna, Argeş şi rând pe rând în cât mai multe regiuni din ţară. Cu ajutorul mass-media am avut ocazia să ne facem cunoscuți și să beneficiem de promovare. Era o activitate nouă și de viitor la acea vreme.

Deşi la început atât proprietarii cât şi turiştii nu erau foarte încrezători, creşterile de 5 – 10% ale gradului de ocupare în pensiuni, înregistrate aproape în fiecare an (nu, doar în perioada Sărbătorilor), au confirmat pe deplin succesul turismului rural.

Iată cum în prezent, peste 6000 de unităţi de cazare specifice turismului rural şi agroturismului (pensiuni turistice, agroturistice, vile, cabane, camping-uri, camere de închiriat, hanuri etc), din peste 1200 de localităţi sunt cifre grăitoare despre dezvoltarea acestui segment.

Mai mult decât atât, în aceşti 25 de ani de ANTREC, ne bucurăm că proprietarii de pensiuni au înţeles ce vrea piaţa, adaptându-se permanent, şi cu ajutorul nostru, la cererile tot mai complexe ale turiştilor. Dacă la început se punea accentul pe confortul camerelor sau al spaţiilor din pensiuni, astăzi proprietarii oferă veritabile pachete şi programe turistice: ateliere mesteşugăreşti, micro-fermă, drumeţii şi trasee ecoturistice, programe de cules de plante medicinale, cursuri de echitatie şi călărie în munţi, tabere de ski, tururi tematice culturale şi istorice, programe cu ansambluri folclorice şi lecţii de dans, lecţii de gătit alături de gazde, pescuit sportiv, cicloturism, degustări de vinuri, plimbări cu căruţa/sania trasă de cai, şi multe altele.

Redescoperirea tradiţiilor, meşteşugurilor şi a ospitalităţii româneşti, alături de ecoturism, vor fi mereu atracţii atât pentru turiştii români, cât şi pentru cei străini, venind să găsească la noi ceea ce ei au pierdut demult…”, declară conf.univ.dr. Maria STOIAN-fondator ANTREC România.

Vacanţe la ţară - Revista vacanţelor cu farmec

October 22, 2026
Începând din luna noiembrie, elevii de clasa a III-a din București și 11 județe din țară vor învăța cum să mănânce echilibrat și să aibă grijă de mediul înconjurător, în cadrul programului educațional „Stil de viață sănătos, o alimentație diversificată și o atitudine sustenabilă”. Proiectul, desfășurat în perioada noiembrie 2026 – iunie 2027, este implementat de Asociația Sărbătoarea Gustului și vine în ajutorul cadrelor didactice prin materiale și suport educațional dedicate modulului opțional „Stil de viață sănătos”, aprobat oficial și publicat în 2023 în Monitorul Oficial al României.
October 13, 2026
“Lumina nu se aprinde decât pentru cei ce văd, nu pentru orbi”, scria Mihai Eminescu. Vă invităm să vedeți lumina sacră din picturile artistei Anca Volcinschi, expuse la Galeria Romană. Această revelatoare expoziție, vorbește despre suflet și despre relația cu divinitatea. Expoziția de pictură “Reverberații sacre” este deschisă în perioada 29 septembrie – 13 octombrie 2026.
October 1, 2026
„Peisaje entropice – Ecologii vii”, expoziție itinerantă de pictură, grafică și sculptură, ajunge la Muzeul Municipal „Octavian Moșescu” din Râmnicu Sărat, în perioada 1 octombrie – 15 noiembrie. În cadrul Complexului Brâncovenesc din Râmnicu Sărat, expoziția continuă itinerariul proiectului, după prezentările de la Focșani și Mogoșoaia.
September 21, 2026
Galeria de artă „Casa Zamfirescu” din Botosani găzduiește in perioada 21.09.2026 – 05.10.2026 - expoziția de pictură „Poeme vizuale”, semnată de artistul Florin Prodan, un demers artistic în care culoarea, lumina și expresivitatea compoziției construiesc un univers plastic sensibil și evocator.
September 17, 2026
La împlinirea a 90 de ani de la înființare, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” își dovedește încă o dată contribuția la desemnarea celor mai importante elemente de patrimoniu cultural imaterial prin valoarea bunurilor culturale etalate în expoziția intitulată sugestiv România în memoria lumii. Patrimoniul Mondial UNESCO.
September 2, 2026
La Vila CATENA poate fi vizitată expoziția de artă modernă și contemporană AEROSOLI – o invitație la o adevărată cură pentru minte și suflet prin intermediul artei.
August 31, 2026
În perioada 10-11 septembrie 2026, Muzeul Județean Botoșani, prin Secția Istorie-Arheologie și Memorialistică, alături de Institutul de Arheologie din Iași, organizează workshop-ul internațional intitulat „Fragmente din universul simbolic: luna, soarele, stelele și omul”. Evenimentul are loc sub egida ediției a XXXIV-a a Zilelor Europene ale Patrimoniului, fiind desfășurat în format hibrid, atât online, cât și fizic (la sediul temporar al Muzeului Județean Botoșani din Piața Revoluției, nr. 7, etaj 2, clădirea CEC).
August 31, 2026
Fundația Plan B, inițiată de Mihai Pop și Adrian Ghenie, deschide un nou spațiu de artă contemporană în Cluj-Napoca. Programul debutează cu expoziția „Inaugurare”, deschisă între 18 septembrie și 22 noiembrie 2026.
August 3, 2026
Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Consiliul Județean Gorj, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj invită publicul la vernisajul expoziției foto-documentare internaționale itinerante ”Brâncuși. Calea spre Lumină”. Acesta are loc pe data de 4 august, de la ora 19:00
July 29, 2026
„Rodica Maniu: Acuarela. Un tour de force în arta feminină modernă” este deschisă în Spaţiile Medievale de la Muzeul Național Cotroceni în perioada 29 iulie – 27 august. Expoziția aduce în prim-plan opera grafică a unei artiste active în prima jumătate a secolului XX pe scena de artă românească şi europeană. Vizitatorii vor avea ocazia, în cadrul tururilor ghidate dedicate, să afle despre afirmarea pictoriţei Rodica Maniu, formarea ei în Paris şi München, debutul expoziţional la Ateneul Român alături de pictorul Nicolae Vermont, prezenţa sa în Asociaţia „Femeile pictore şi sculptore” şi cum căsătoria ei cu un alt mare artist, pictorul Samuel Mützner, a însemnat în plan profesional cultivarea unor stiluri artistice proprii personalităţii fiecăruia. Stilul Rodicăi Maniu se distinge prin tuşe vibrante în tonuri discrete, prin transparenţe subtile şi modelări cromatice.
Mai multe articole