|
Pensiunea “CASA MATEI” - Berca, Buzau |
|
“patru margarete adevărate”- localitatea Berca, la 16 km de Buzau.
La mai puţin de o oră şi jumătate de Bucureşti (prin Urziceni), pe un drum ruşinos de liber în comparaţie cu prea vestitul DN1, iată-ne la o neînsemnată răscruce de drumuri, dar atât de evocatoare pentru mine. Aici, la gara din Sătuc, ne aştepta pe vremuri, în anii ’60, o căruţă sau o trăsurică, pentru a ne transporta spre casa bunicilor... chiar şi iarna, prin nămeţii care nu-i speriau pe colindători. Acum, tic-tacul semnalizatorului a dat liber curs lacrimilor de bucurie şi, după mica zguduială de rigoare peste şinele trenului, revăd cu emoţie podul peste Buzău. Domnul Varga (personaj pitoresc şi “stâlp” al pensiunii), la volan, îmi arată cu mândrie Casa Matei pe malul celălalt al râului, în dreapta: un acoperiş roşu, cu o formă interesantă protejează “casa” de un alb imaculat; întregul ansamblu se conturează la picioarele unei coline pe coama căreia mă surprinde imaginea unei biserici...
Primirea este călduroasă şi o privire rapidă îmi dă senzaţia plăcută că am ales bine pensiunea: totul este modern, rafinat şi străluceşte de curăţenie. Ajunsă în apartamentul pe care l-am rezervat, impresia iniţială se confirmă: spaţiu, luminozitate şi atenţie acordată detaliului.
Arunc bagajele în camere şi mă grăbesc să o rog pe doamna dr. Simona TĂNASE, proprietara pensiunii de 4 margarete (adevărate !!!), să ne facă un tur complet ; şi ce credeţi? Mai am două surprize : sus «la cucurigu’» descopăr cu uluire o bibliotecă/sală de lectură !!! Iată locul ideal unde să te ascunzi de copii zburdalnici şi soț sportiv… (hahaha !) cu o revistă sau cu un roman pasionant… şi, de ce nu şi cu un «drink» relaxant… Puţin mai jos, se deschide o uşă şi, stupoare : iată-ne într-o sală de biliard şi de jocuri de cărţi amenajată după toate regulile artei : fotolii «zvelte» şi măsuţă din piele culoare moka, plăcute la atingere, pe care cărţile ies în evidenţă în mod foarte grafic; la doi paşi, masa de biliard inundată de lumina inconturnabilelor lămpi verzi, în acord perfect cu fetrul de pe masă… Dar privirea îmi este atrasă de tablourile tematice de pe pereţii tapisaţi cu lambriuri din lemn : două grupuri de jucători patrupezi, şmecheri fumători şi băutori, îmi amintesc de unul din restaurantele mele preferate din Paris, în cartierul Halelor : « Au Chien qui Fume »… Incredibil câte punţi între Valea Buzăului şi Franţa !
Text si Foto: Rose-Marie TEODOR
INFOTURIST Localizare: localitatea Berca, pe Valea Buzăului, la 16 km de Buzău; Administrator: Dr. Simona TĂNASE, Director General şi Dl. Stefan Florin VARGA, Director Executiv; De ştiut: a fost inaugurata la începutul anului 2007; Clasificare: 4 margarete; Capacitate: 16 camere duble şi un apartament; Dotări pensiune: fiecare cameră are baie proprie, telefon, televizor, internet şi mini-bar; camerele de la parter şi apartamentul au şi aer condiţionat; parcare pazită, sală de conferinţe (110 m2);
Agrement: cei cazaţi beneficiază gratuit de teren de mini-fotbal, teren de tenis, tenis de masă, biliard, piscină, bibliotecă, coffee-room, terasă în aer liber, loc de joacă pentru copii; contra-cost se pot închiria biciclete, unelte de pescuit sau alte echipamente sportive (mingi, rachete, palete etc.) sau se poate merge la o şedință de masaj (60 lei/ora);
Gastronomie: restaurantul are o capacitate de 120-150 de locuri, iar terasa dispune de 50-70 de locuri şi este deschis zilnic între orele 10:00-22:30. La „Casa Matei”, în afara produselor tradiţionale preparate după reţete locale se mai pot servi şi delicioasa pizza italiana sau gustoasa “tarte flambée” de origine alsaciană – coapte în cuptor cu lemne.
Tarife: 95-150 RON/cameră single/noapte; 115-200 RON/cameră double/noapte; 350 RON/apartament/noapte.
REZERVĂRI: Tel: 0238.510.830, 0722.601.300, 0721.267.331 E-mail:
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
Web: www.casa-matei.ro
|
|
Casa "BERBECARU" - Botiza, Maramures |
|
„Ca în familie”
... aşa spui când te-ai simţit bine în vizită. Românii sunt recunoscuţi pentru ospitalitate, pentru apropierea faţă de musafir, pentru sentimentul că la el acasă eşti ca la tine acasă. Interesant este că în anumite colţuri ale lumii aceste lucruri se învaţă, sunt cursuri speciale şi de dau diplome ... nu glumesc! Mi s-a întâmplat des să fiu poftit în casa cuiva în timpul călătoriilor mele şi am avut ocazia să descopăr şi ospitalitatea altor popoare, dar vă spun (fără a fi deloc subiectiv) că la noi e cel mai bine.
Casa se află în apropierea Bisericii Noi, în centrul comunei, aşa încât este foarte uşor de găsit. Dacă totuşi nu o găsiţi întrebaţi de casa Preotului, căci doamna Berbecaru este Preoteasă. Intrarea este una tipic Maramureşeană – o poartă înaltă cu zăvor de lemn, sculptată frumos. Curtea interioară nu este foarte mare, dar e tare verde şi mai găzduieşte şi un foişor, unde se poate servi masa sau ... puteţi face orice doriţi. Trebuie să recunosc că acest lucru mi-a sărit imediat în ochi şi nu am putut să mă abţin să nu mă gândesc cum ar fi să îmi scriu acolo gândurile şi articolele.
Casa nouă este familiară şi interesantă, datorită modului în care este împodobită. Peste tot sunt obiecte de artizanat, o adevărată reprezentare a meşteşugului zonei – ţesutul covoarelor. Poate că ar fi cazul să vă spun că dna Berbecaru este printre puţinii oameni din ţară ce mai practică ţesutul covoarelor din fire naturale şi colorarea acestora folosind pigmenţi naturali. Dar nu sunt numai covoare, sunt diverse ţesături, sunt farfurii, icoane pe sticlă, sculpturi în lemn, flori ... foarte frumos. Am fost poftit în sufragerie, unde am găsit o bibliotecă mare, atât de mare încât se prelungea şi pe măsuţa (ce odată era de cafea) din apropiere. Pe lângă toate cărţile, covoarele şi toate celelalte... am găsit şi costume populare, despre care am aflat că pot fi scumpe, foarte scumpe. Înainte de a părăsi această cameră trebuie să vă mai spun că fiecare scaun avea pe spătar câte o bundiţă frumos împodobită. Bucătăria este tot la parter şi de acolo veneau multe mirosuri care îmi puneau la grea încercare răbdarea şi foamea.
Tot ceea ce vezi, imediat ce intri, naşte întrebări şi dorinţa de a prinde gazda la poveşti, dar despre asta .... altă dată - acum mergem la etaj. Nici nu am urcat bine şi am aflat de „locul de dat cu capul”, exact la timp cât să-l mă pot evita. Elementul nou de la etaj, pe lângă toate cele menţionate la parter, sunt cutiile de zestre şi diverse obiecte din lemn. E bine să ştiţi că în casa nouă sunt 4 camere încăpătoare şi frumos mirositoare. În capătul culoarului găsiţi toaleta şi duşul, cât despre apă caldă nicio grijă, doar răbdare.
În casa veche, la aproximativ 50 de metri distanţă de cea nouă, sunt tot 4 camere, aflate tot la etaj, ceva mai mici (dar câştigă spaţiu prin farmecul dat de construcţie) şi două băi. Tariful este de 80 lei cazarea de persoana, incluzand 2 mese(mic dejun si cina), demipensiune.
Casa veche, ce are şi rol de muzeu, are o istorie interesantă. În primul rând nu este originală din Botiza, ci a fost adusă din Poienile Izei. Scumpă nu a fost (vreo 14 milioane, prin anii 90), dar a fost migăloasă, căci după ce a fost demontată, a trebuit transportată şi montată exact la fel. Modificările, adică modernizările, au fost făcute cu multă grijă aşa încât nu vei vedea nimic care să fure din originalitate şi autenticitate. Încăperile de la parter sunt un adevărat muzeu în care au fost adunate tot felul de scule, obiecte din bucătărie, haine, ţesături, mobilă ... şi nu îmi aduc aminte să fie vreo taxă. Ceea ce m-a surprins cu adevărat a fost că nu prea stă închisă. Indiferent dacă sunt sau nu cazaţi turişti, poţi intra în casă, iar dacă dai de gazdă, poţi să îţi potoleşti curiozitatea fără griji. Curtea are şi un paznic veşnic la datorie, căţelul Jojo – ce stă mult legat, pentru că are obiceiul să se ia de „pantalonii musafirilor” pe care mai apoi gazda trebuie să îi plătească de noi (în cazul meu, Jojo a devenit un prieten tare bun). Concluzia ce ţine loc de orice descriere e simplă - am mâncat foarte bine, am dormit ca un prunc, nu mi-a lipsit nimic, de parcă aş fi fost în sânul lui Avraam, când de fapt am fost la dna Berbecaru.
Facilităţi : - transfer auto de la gara Iza - încălzire centrală cu lemne - animale acceptate în curte - curte mare pentru parcare - gara: 22 km; staţie autobuz: 50 m
Contact : ANTREC Maramureş, BERBECARU VICTORIA, Nr. 743, BOTIZA, Jud. MARAMUREŞ, Telefon : 004/0262.334.107; 004/0262.334.207, Fax: 004 0262.334.107, Mobil: 0723.775.848
|
|
Pensiunea "PALEU" - Bicaz, Neamt |
|
Pensiunea PALEU a obţinut la concursul MARGARETA DE AUR, ediţia a V-a, premiul «Pentru îmbinarea arhitecturii tradiţionale cu elementele moderne» la categoria TRADIŢIE LOCALĂ.
Pensiunea este situata pe traseul Piatra Neamt – Cheile Bicazului. PENSIUNEA PALEU este o pensiune tip conac, construit în stil tradiţional şi se află amplasată aproape de centrul comunei Bicazu Ardelean, la 8 kilometri distanţă faţă de intrarea în Cheile Bicazului şi 15 kilometri distanţă faţă de Lacul Roşu.
Pensiunea pune la dispoziţia turiştilor nouă camere cu paturi matrimoniale şi simple si un apartament, 10 băi cu duş sau cadă, ceardac, bucătărie, foişoare, parcare, loc de joacă pentru copii. Cazarea este considerata un loc modern intr-un cadru traditional.
Cele 8 camere (duble,cu 3 si 4 locuri) si un apartament, au capacitate maxima de 30 de persoane si ofera conditii la standarde europene. 3 dintre camere au pastrat stilul moldovenesc traditional al sec. XIX.
Amplasamentul deosebit al Pensiunii Paleu va ofera o gama variata de modalitati de recreere; in functie de modul in care v-ati propus sa va petreceti vacanta, aveti posibilitatea efectuarii de: - drumetii pe traseele marcate ale Masivului Ceahlau (obiective: Poiana Stanile, Cabana Dochia, Varful Toaca, Schitul Ceahlau), Cheile Bicazului, Rezervatia naturala Cheile Sugaului, Pestera Ghiocelul, Lacu Rosu, Cheile Bicajelului; - plimbare cu vaporasul pe Lacul de Acumulare Izvorul Muntelui si cu barca pe Lacu Rosu;
- incursiuni in zonele invecinate: Durau, Borsec, Praid; - pelerinaj la manastirile din zona: Pangarati, Bistrita, Horaita, Agapia, Varatec, Manastirea Neamt, Secu, Sihastria, Petru Voda; - vizite la Casa memoriala Ion Creanga din Humulesti si Muzeul de masti populare a lui Nicolae Popa de la Tarpesti; - si de ce nu - placuta odihna pe una din terasele pensiunii sau in curte la umbra unui foisor.
Facilitati cazare: frigider in unitate, fax, transport auto, masa de ping-pong, sanie trasa de cai, TV in living, internet prin cablu, se accepta animale, parcare, gradina/curte, teren de sport, masaj, acces la bucatarie, spalatorie, terasa, ferma proprie, foisor in curte, gratar/barbeque, living, sala de mese, livada, loc amenajat de joaca
VALEA BICAZULUI reprezintă o importantă zonă turistică a judeţului Neamţ, având deosebite atracţii naturale, cu un mediu curat şi sănătos, cu tradiţii populare încă bine păstrate. Râul Bicaz, cu o lungime de 37 kilometri, izvorăşte din Lacul Roşu - lac format în anul 1838, prin prăbuşirea unei părţi din Muntele Ghilcoş, după care şi-a tăiat în calcarele dure ale Masivului Hăşmaş, o vale îngustă şi abruptă, ca un uriaş templu de piatră, în care te închini în faţa măreţiei forţelor naturii. Culmile domoale şi împădurite ale Munţilor Tarcăului, Hăşmaşului şi Ceahlăului străjuiesc Valea Bicazului şi a afluienţilor lui. În afară de monumentalele chei şi peşteri, de pe parcursul superior al râului, în partea de nord, se ridică relieful stâncos al Masivului Ceahlău, cu abrupturile Ocolaşului Mare, Ocolaşului Mic, ale Pietrei Sure şi ale Turnurilor lui Butu şi Ana... În comună se află schitul de lemn - monument istoric, prin vechime (construit în 1829 de către obştea sătească), prin frumuseţea formei şi proporţiilor, dar şi a picturii, aplicată direct pe bârnele masive din interior. Dacă vizitezi satele din zonă în zilele de sărbătoare, rămâi uimit de forţa obiceiului, păstrat de bătrâni, de a purta mândrul costum popular specific locului. Este un punct de plecare pentru amatorii de excursii în masivul Ceahlău şi anume, pe traseul : Comuna Bicazu Ardelean - Curmătura Stănile - Jgheabu Lui Vodă - Cabana Dochia - Marcaj Bandă Albastră - timp de parcurs 6 ore.
Acces: Accesul se poate face numai cu mijloace auto, trecând dinspre Piatra Neamţ - Bicaz spre Lacu Roşu, pe DN 15 şi 12C, sau dinspre Gheorghieni - Lacu Roşu - Bicaz, pe DN 12C.
Contact: Paleu Ioan, Pensiunea Paleu, Tel.: 0233.255.393, sau prin Filiala ANTREC Neamţ, Tel.: 0233.234.204,
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
, www.vacantelatara.ro |
|
Pensiunea "LA MESTECENI" - Salicea, Cluj |
|
Un loc pentru familia ta...
După un drum lung, printr-o splendidă pădure de carpeni şi trecând apoi prin mai multe văi împânzite de mesteceni ajungeţi la pensiunea La Mesteceni, o pensiune situată în satul Sălicea, comuna Ciurila la 13 kilometri distanţă de Cluj-Napoca.
Pensiunea este dotată cu 10 camere cu băi proprii fiecare, 8 camere sunt cu 2 paturi single şi 2 camere cu 1 pat dublu. Mobilierul este rustic, din brad iar fronturile sunt pictate manual de artista Monica Vaupre. Fiecare camera are balcon şi fie că este orientată spre Măgura, spre Tăuţi sau spre vale, are o privelişte parcă personalizată.
|
|
Citeşte mai mult...
|
|
Vila "ARINUL" - Moieciu de Jos, Brasov |
|
“Conditii de 4 margarete la preturi de 3 stele”
Contact: Daniela Limban 0740 153 311
Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
www.vilaarinul.ro
Vila ARINUL este situatã în partea centralã a statiunii Moieciu de Jos - Jud. Brasov, nu departe de soseaua Brasov-Pitesti, într-o zonã pitoreascã si linistitã la marginea pãdurii, pe malul râului Turcu, cu acces facil din soseaua principalã.
Oaspetii gãsesc aici un cãmin cald si linistit, unde se pot odihni si relaxa, putându-se bucura de drumetii în apropiere sau la obiectivele turistice din jur, cât si de gustoasele preparate culinare “ca la mama acasã”.
Turistii au posibilitatea de a admira de pe terasa camerei sau a restaurantului frumoasa priveliste cu râul, pãdurea si colinele din jur.
Vila ARINUL este nouã, inauguratã în ianuarie 2008 clasificatã la 4 stele.
Dispune de o salã restaurant cu o capacitate de 80 locuri dotatã cu TV - LCD si sistem audio profesional ce creeazã o ambiantã plãcutã si posibilitatea unor petreceri de neuitat.
Vila organizeaza într-un cadru aparte nunti, botezuri, zile de nastere, mese festive, team building-uri, petreceri cu foc de tabarã, cu vin fiert si tuicã fiartã. Pentru a servi o masã delicioasã, în afarã de foisorul din curte cu grãtar, vila dispune de o bucãtãrie echipatã cu utilaje profesionale, ce poate satisface diversele gusturi în materie de preparate culinare.
Mobilierul din lemn, dotãrile interioare si finisajele de exceptie, calitatea serviciilor si a produselor naturale oferite, linistea, privelistea din jur, toate acestea pot face din sejurul dumneavoastrã unul de neuitat.
Vila poate organiza, la cerere, prin colaboratori plimbãri cu ATV-ul, paint-ball, cãlãrie, cãruta cu cai, tras cu arcul etc. Locatia, prin pozitia sa, faciliteazã vizitarea unor obiective pitoresti si de agrement cum ar fi: Castelul Bran, pãrtiile din Poarta (Bran) si de la Cheile Grãdistei, schitul Bran, cascadele “Chisãtoare”, pasul Rucãr-Bran si pestera Dâmbovicioara, Plaiul Foii si cheile Zãrnestiului - rezervatia Piatra Craiului, Mãgura Codlei, diverse trasee în muntii Bucegi si Piatra Craiului.
Capacitatea maximã de cazare este de 48 persoane în: - 14 camere duble (4 matrimoniale si 10 twin); - 2 camere triple; - 4 apartamente cu 2 camere.
|

|
Facilitãti cazare: - Receptie cu telefon, fax, internet wireless; - TV - în salon, bar; - Club cu biliard si tenis de masã, LCD, jocuri de societate; - Salã de conferinte dotatã cu mobilier complet, videoproiector si ecran de proiectie; - Terasã; - Masaj; - Foisor cu grãtar si mobilier; - Spatiu de joacã amenajat pentru copii; - Parcare pentru cca. 20 autoturisme. |
 |
Facilitãti cazare: Spatii generoase, camere luminoase cu terasã, camerã facilitãti handicap, TV - cablu, minibar, baie cu cadã sau cabina de dus, uscãtor de pãr, încãlzire centralã, apã caldã permanent.
140 RON / camerã dublã/ noapte 180 RON / camerã triplã/ noapte 210 RON / apartament / noapte
|
|
|